Noua bibliotecă din San Francisco rămîne în continuare subiect de controversă. În comparaţie cu vechiul lăcaş, cel de acum are mai puţin spaţiu pentru cărţi, dar mai mult pentru computere. Vechea bibliotecă rămăsese fără locuri pe rafturi, dar cea nouă are încă şi mai puţin. Ca urmare, mii de tomuri au fost distruse - multe dintre ele exemplare unice. Marii Inchizitori bibliotecari au decis pe loc care cărţi vor muri şi care vor supravieţui. Cazul a produs mare scandal, multe editoriale scandalizate şi o anchetă jurnalistică devenită apoi carte. La vremea la care jurnaliştii au dat în vileag librocidul, fapta fusese comisă. Splendida nouă bibliotecă fusese purificată de cărţi, iar monitoarele calculatoarelor se lăfăiau peste tot. Noul aşezămînt are, de asemenea, mai puţin loc şi pentru cei fără adăpost care, prin tradiţie, foloseau biblioteca drept o haltă pentru nevoi de igienă, odihnă şi auto-didacticism. Nici un jurnalist, după cîte ştiu eu, nu a făcut legătura între ce citeau boschetarii şi cărţile care au fost distruse. Pun pariu că erau aceleaşi. O femeie fără adăpost, uşor dusă, poate resimţi imperios nevoia de a căuta ceva în materia citibilă, ceva care s-o confirme. Lumea e cu susu-n jos, da, şi răspunsul zace ascuns în bibliotecă. Îngerilor, aşa cum ne-a arătat Wim Wenders, le place să-şi facă veacul prin biblioteci, ascultînd vocile interioare ale cititorilor. Aceste voci, aflate în permanent dialog cu vocile scriitorilor din toate timpurile, sînt coloana sonoră a nici mai mult nici mai puţin decît civilizaţiei noastre. Imaginaţi-vă deznădejdea acestei cititoare deosebite care îşi vede căutarea CURMATĂ brusc de mîna unui Mare Inchizitor. Acesta doar a poruncit incinerarea unui mers al trenurilor din 1897, să zicem, care nu înseamnă nimic pentru dumneavoastră sau pentru mine, dar care poate fi crucial pentru cineva a cărui construcţie

mentală d