Răspuns doamnei

Ilinca Natanail (nr. 439) Vă mulţumesc pentru gîndurile pe marginea textului meu din nr. 434 al Dilemei şi ţin să mulţumesc de asemenea redacţiei care, publicîndu-vă, a stabilit un dialog între noi. Cu o admirabilă simplitate (e vorba despre acea "simplitate" spre care ne îndemna Ernest Bernea), aţi încredinţat hîrtiei cîteva adevăruri esenţiale. Observaţi, bunăoară, că bisericile sînt pline, în vreme ce sălile de expoziţie îşi aşteaptă, patetic, rarii vizitatori. Vorbiţi despre invazia urîtului (estetic şi moral), nădăjduind că lumea - lumea noastră cea de toate zilele - are încă nevoie de frumuseţea gîndului mai înalt şi de blazonul unei credinţe. Deplîngeţi predominanţa agresivă a materialismului, a individualismului, a consumismului şi resimţiţi, personal, "slăbiciunea" creştinilor, care nu reuşesc să-şi comunice modelul, rămînînd cel mai adesea izolaţi, dacă nu cumva dispreţuiţi pentru presupusa lor "înapoiere". Vă aşteptaţi, în sfîrşit, ca o "persoană puternică" să-şi asume "jertfa" de a-i uni pe intelectualii creştini, "pentru ca aceştia să devină o forţă". Sînt în joc teme grave, care se pretează la comentarii imposibile în acest spaţiu. Ca răspuns, mă voi mărgini la a vă spune că, după mine, tocmai intelectualii creştini au vocaţia de a construi puntea dintre elitele noastre competent iubitoare de Occident şi "poporul" acesta prăpădit, ignorant, manelizat. Şi o pot face pentru că în ei se reunesc simţul tradiţiei şi exigenţa democratică, gustul măsurii şi grija faţă de aproapele, sensibilitatea eshatologică şi delicateţea compasiunii. Dacă ei, intelectualii creştini din România, se vor achita onorabil de această datorie comunitară, o vor face şi fără asistenţa "persoanei puternice" spre care, imaginar, vă dirijaţi speranţele. Cred că, avîndu-L noi pe Iisus Hristos, ne putem lipsi de căutarea oricărui "mîntuitor" de ocazie. Creşti