În dicţionar, iluzia este o percepţie falsă care, spre deosebire de halucinaţie, are loc în prezenţa obiectului. În viaţă, iluzia este acea visare cu ochii deschişi, o visare de mai bine, o visare al cărei germene îşi găseşte mediul propice şi se dezvoltă intens în preajma mass-media, vizînd doar autorealizarea pe termen scurt, fără mijloacele sau ingredientele necesare succesului, deosebindu-se astfel de ideal, devenind un fost ideal, un ideal neîmplinit. Pe vremuri, iluzia era ceva particular, creat în intimitate. Acum, într-o lume în care totul se exploatează, a devenit şi ea un bun de larg consum, impusă de panouri publicitare, lipită pe ziduri, aruncată de clişee comerciale, vîndută în campanii electorale. Iluziile oamenilor moderni sînt inoculate agresiv de industria telenovelistică, subcultură extrasă din exaltările curentului romantic sau din cărţile cu intrigi balzaciene. Telenoveliştii, epigoni ai marilor visători, se întîlnesc la tot pasul. Care mai sînt iluziile lor? Cămăşile şi dantura de un alb aproape ireal, miturile americane (siluete şi buze la à Ally McBeal, tinereţi şi nelinişti, spitale de urgenţă şi firme de avocatură), promisiunile politice şi concursurile estivale. Bineînţeles, veşnicele palate în Spania. Camelia, vînzătoare de ţigări la o tarabă improvizată ("că Băsescu i-a dărîmat-o p-aia stabilă"), zîmbeşte cu toată ştrengăria celor 27 de ani. Iluziile vieţii sale încă persistă. Milionarul, iubirea pătimaşă, maşini "super", luxul, deznodămînt de basm. Filmul preferat: Pretty Woman . Iluziile diferă în funcţie de mediu.

"Ce mi-am dorit toată viaţa a fost un om bun şi linişte." Piaţa şi tanti Maria conferă o poezie aparte iluziei, molcomă şi puţin arhaică străzii de tarabe. Un oftat prelungit în timp ce lustruieşte roşiile. Iubirea ca şi banul au rămas încă în topul preferinţelor. Cu numai patruzeci de mii pe oră şi acces la Inter