Rezultatele nu prea grozave ale examenelor şcolare (capacitate, bacalaureat) au stîrnit în grijulia noastră presă cîteva comentarii stupefiate, din care eu am reţinut unul - "o să ajungem la fel de inculţi ca americanii". Şi asta pentru că în conştiinţa noastră colectivă americanii sînt un popor de semi-analfabeţi, care habar n-au de lucruri pe care la noi le ştiu pînă şi copiii de clasa a treia. Lucruri esenţiale, precum: care e capitala Bosniei, cine a scris Mizerabilii şi cum se enunţă legea lui Ohm. La această percepţie a contribuit major presa (şi a lor şi a noastră), care atunci cînd e în pană de subiecte lansează cîte un astfel de fals sondaj. Examenele recente (sondaje şi ele) au arătat că nu sîntem nici noi prea breji, şi că de fapt păcătuim prin a compara media naţională a altora cu bagajul de cunoştiinţe al supradotaţilor noştri (o formulă ieftină de a ne declara superiori). Supradotaţi care, culmea, pleacă tot la analfabeţii ăia! Pentru bani, bineînţeles, spun unii cu suficienţă, dar nimeni nu spune că pleacă în ţara care are mai mulţi doctori în matematică decît restul lumii, unde bugetele cercetărilor (în general, private) sînt cît PIB-ul nostru pe zece ani şi unde realizarea profesională e posibilă în cele mai (aparent) marginale domenii. În aceşti din urmă ani am început de fapt să ne lovim de consecinţele culturii obeze. Alimentată cu prea multe lipide şi prea puţine vitamine. Sau invers. Numesc astfel acel fenomen al epocii de aur prin care, indiferent de profesie, fiecare membru al societăţii se simţea obligat să citească (sau să aibă) şi Istoria religiilor şi Lampedusa şi Dimov şi Istoria lui Călinescu . Dar cozile de pe vremuri de la librării nu marcau decît faptul că aveam cam prea mult timp liber, că nu eram absorbiţi de profesiile noastre şi că ne exploatam disponibilităţile cu ce era la îndemînă. Îmi pare rău să mă despart de un trecut