A te întoarce în urmă, pentru o mai justă percepere a prezentului şi spre o considerabilă restrângere a marjei de eroare este senioralul sfat care mai poate da şi greş, fiind, totuşi, cel ce asigură intrarea pe siajul veridicităţii într-o cercetare cu prea disparaţi parametri şi riscuri de simplificări primejdioase. Este ceea ce ne propunem într-o repede ochire asupra destinului mult mediatului, în ultima vreme P.N.Ţ.C.D., căruia i se cântă prohodul în vestibulul încăperii unde, ce e drept, boleşte.

Ceva ne aminteşte că, îndată după căderea dinastiei Ceauşescu, soldată cu fondarea de partide politice, formaţia cu cea mai furioasă primire de către forţele restante ale unei Puteri numai pe jumătate izgonite a fost P.N.Ţ., reînviat sub egida energicului supravieţuitor al cercului manist, Corneliu Coposu. Zece ani trecuţi nu şterg într-atât urmele încât să nu ne amintim ferocele manevre prin care s-a încercat mai întâi jugularea acestei formaţii, ce-şi adăugase şi titulatura de Creştin Democrată, furtuna de defăimări, obscenul cor ce-i menea pieirea.

Explicaţia ar fi aceea că micii şi marii vinovaţi/ profitori ai trecutului comunism au văzut în renaşterea unui partid istoric cu tradiţie în mase, instrumentul însuşi al tragerii lor la răspundere. Erau foarte mulţi, adevăr jenant, adevăr aproape deloc spus pe faţă, adevăr revelator pentru situaţia unei societăţi, factor cu mai departe rezonanţă în zilele noastre. Poate unde, în succesiunea generaţiilor, se moşteneşte o dată cu patrimoniul genetic şi un altul, bazat pe modele şi... interese! Fapt este că, trecuţi în mileniul trei o bună parte a actanţilor deceniilor anterioare sunt mai departe pe picioare, fericiţi posesori de relaţii şi titluri, de grade dacă nu până şi de farmec social.

Cu toate că P.N.Ţ.C.D.-ul nu s-a autointitulat vreodată partid "justiţiar", aşa a fost văzut atât de către cei