Balac nu-l asculta, ci făcea mereu alte planuri, continuă încercările sale de a-l cîştiga pe mag: "Vino, prietene, să ne ducem încă o dată într-un loc ca să vezi de aproape toate gloatele acestea netrebnice şi puturoase! Vino, prietene, credincioşi curăţeniei ca nişte fraţi pe un pisc din ţarină. Vino pe vîrful Muntelui Cioplit şi vom zidi acolo în văzul lumii întregi şapte altare sclipitoare. Într-un hucet Valaam se despărţi de diplomat: "Mă aşteaptă Cel de Sus." Nimeni n-a putut să asculte ce au vorbit dînşii în acele ceasuri. Magul a coborît, palid la faţă, dar călcînd hotărît pe stîncile din înălţime. La cererea regilor, ca să binecuvînteze una din părţi după cum se înţeleseseră, s-a urcat la altar şi, cu glas străin, a cuvîntat aşa: "Bune sînt casele tale, Iacove, corturile tale, Izrael, ca nişte desişuri umbrind şi ca nişte grădini lîngă rîuri şi ca nişte corturi întinse de Domnul şi ca cedrii lîngă ape.

Ieşi-va om din seminţia lui şi va stăpîni limbi multe. Şi se va înălţa împărăţia lui şi va creşte. Neamul acesta s-a culcat şi este în somn ca o leoaică. Cine ar putea să-l scoale? Să fie binecuvîntat cel ce te binecuvîntă, blestemat cel ce te blestemă." La aceste vorbe care dovedeau că judecata magului părtinea partea izraelită, Balac se repezi şi-l luă de gît: "Vrăjitor afurisit! Vino şi vezi cum arată tabăra lor, vino şi vezi cum stau ca termitele şi rod tot ce apucă, vino şi vezi toate acestea înainte de a te da morţii. Acum să dispari din faţa mea! Am zis că te cinstesc şi tu m-ai lipsit de slava Domnului." Magul răspunse: "N-am grăit eu oare solilor tăi, chiar de mi-ar da Balac casa sa plină de argint şi de aur ca să îndeplinesc dorinţa sa, ce va spune Domnul la vorbele mele, că am călcat porunca sa? Ia aminte, rege al Moavului!" Magul recita ca dintr-o altă lume aceleaşi şi aceleaşi versuri: "Aşa rosteşte cel ce descoperă cuvîntul Domnului,