Se pare că, la pragul secolelor XIX-XX, s-au petrecut în Portugalia lucruri interesante din moment ce cîteva memorabile centenare s-au tot succedat. Anul acesta - Centenarul lui José Régio, una dintre marile figuri ale culturii portugheze contemporane, dar şi erou al unei drame prea puţin cunoscute.

Drama ce a învăluit existenţa acestui mare om ne aduce pe neaşteptate în faţa problemei esenţiale a secolului XX. Credeaţi că doar în ţările sovietizate, ocupate de Armata Roşie, a provocat comunismul un rău incomensurabil culturii? Şi că doar acolo unde a existat cenzura de stat, realismul socialist instituţionalizat, şi-au făcut de cap canaliile şi oportuniştii? Ce bine era să fi fost aşa, dar, din păcate, n-a fost. Aberaţia numită comunism a reuşit să producă dezastre chiar şi în ţările unde n-a călcat nici picior de soldat sovietic, dar au existat în schimb comunişti activi. Dacă lumea a aflat foarte tîrziu modul abia în care NKVD-ul a intoxicat ani la rînd intelectualitatea franceză prin interpuşi care se numeau Sartre, Aragon, Simone de Beauvoir ori Elsa Triolet, se ştie mai puţin despre modul insidios şi eficace în care scriitori şi critici de obedienţă comunistă au cenzurat şi terorizat în fapt literatura din Italia, de exemplu. Sau din Portugalia. Victimele - cu zecile, şi aproape întotdeauna personalităţi de primă mărime. Printre ele, José Régio reprezintă unul dintre cele mai triste şi mai elocvente cazuri.

Acest poet de o mare puritate a avut neşansa de a fi poet religios; acest romancier extraordinar, iniţiator al prozei portugheze cu adevărat moderne, a avut neşansa de a fi dispreţuit, public, aşa-numita "literatură socială"; acest dramaturg de frapantă originalitate şi-a ales subiectele pieselor din Biblie şi din istoria Portugaliei - altă erezie scump plătită. În fine, ca unul dintre marii critici literari ai secolului XX (poate cel mai