Într-o singură săptămînă, cabinetul Năstase a încheiat două privatizări răsunătoare. A vîndut Banca Agricolă şi Sidex-ul unor investitori străini. Chiar dacă negocierile au fost începute în timpul precedentei guvernări, meritul şi răspunderea pentru parafarea lor revin echipei Năstase. Iar dacă cineva de la Cotroceni n-ar fi fost de acord cu aceste, repet, vînzări ale unor firme de stat dintre cele mai importante, mă îndoiesc că Adrian Năstase, oricît ar fi el de premier şi de preşedinte al PSD, ar fi riscat să le ducă la bun sfîrşit.
În cazul acestor privatizări nu mai putem vorbi despre lovituri de imagine, ca la celebra schimbare de macaz a preşedinţiei şi a guvernului în relaţiile cu Regele Mihai.
Privatizarea e o afacere riscantă chiar şi atunci cînd, la prima vedere, o privatizare sau alta pare un succes. Fostul PDSR a obţinut la alegerile din 2000 numeroase procente de pe urma promisiunii că va lua la puricat vînzările făcute de fosta coaliţie. Ironia sorţii face ca tocmai privatizarea cea mai importantă şi mai încărcată de consecinţe sociale de tot, aceea a Combinatului Sidex, să cadă în contul actualului partid de guvernămînt.
A avut loc o modificare radicală în filosofia PSD faţă de privatizare de la alegeri şi pînă în prezent? S-a îndrăgostit preşedintele Iliescu de cei care pînă nu demult erau bănuiţi de domnia-sa că vor să ne cumpere pe nimic pentru a subordona România unor planuri de înfeudare economică? Sînt convins că nu. Pur şi simplu, vechea şi comoda filosofie a PDSR şi a d-lui Iliescu, că amînarea privatizării e mai bună decît orice privatizare nu mai are suport bugetar. De îndată ce s-a întors la Cotroceni, dl Iliescu a constatat că economia românească a ajuns la fundul sacului. Ceea ce nu l-a împiedicat, un timp, să facă declaraţii ritos-deconcertante împotriva FMI şi a Băncii Mondiale. Declaraţii care au premers altor