Dacă ne privim adînc şi stăruitor în ochi, vom putea spune, laolaltă cu semenii noştri într-ale artelor, că în Vechiul Regim rezistenţa prin cultură a sfîrşit prin a deveni un fel de război sleit printr-un armistiţiu de blîndă şi soioasă reciprocitate. Neimplicarea politică cerută azi cu stăruinţă de către mediile grupate în preajma primului academician al ţării era, în vremea aceea, semn al unei false biruinţe. Tîrgul era în felul următor, zicea partidul: faceţi dumneavoastră plasticienii, scriitorii şi muzicienii tot ceea ce doriţi în planul artei pentru artă, fojgăiţi demn în turnul de fildeş, înjuraţi la birtul scriitorilor, daţi-vă viteji în faţa chelneriţei Maricica, apăraţi valorile estetice şi noi vă lăsăm în pace şi onor să apăraţi pentru posteritate valorile. E adevărat că la picturile cele abstracte trebuie să nu săriţi de tot pîrleazul şi să nu puneţi acolo ceva cruci, la poeziile dumneavoastră cele îmbîrligate aveţi grijă să nu introduceţi prea des cuvîntul moarte, mai apoi, dacă tot "scriţi" cuvîntul Dumnezeu, puneţi-l în pagină cu literă mică în aşa fel încît să se înveţe minte Pronia că nu-i de joacă şi că religia e o chestiune care aparţine definitiv trecutului. Aşadar cultura noastră cea minunată de pînă la revoluţie a fost una născută dintr-un armistiţiu tăcut şi tacit, un pact a guvernat arta pentru artă, o negociere stabilită şi parafată ne-a animat perseverenţa spre posteritate prin opera care, ziceam noi, romantici şi alcoolizaţi, ţine loc de libertate, de viaţă din aceasta apuseană, de benzină cîtă vrei, de căldură în apartamente, de reviste din străinătate. De toate ţine loc arta pentru artă, adică rezistenţa în numele esteticului e un soi de escatologie de-andoaselea pentru că, fraţilor, ea, arta pentru artă, te mîntuie. Să fim serioşi, domnilor cu fildeşul. Ce mîntuire e aia într-o lume condamnată? Ce folos că eşti dumneata liber să-