Am citit, pe la sfîrşitul anilor şaptezeci memoriile Marthei Bibescu, apărute, în îngrijirea lui Cristian Popişteanu şi Nicolae Minei (amîndoi dispăruţi dintre noi), la Editura Politică. Aceste memorii, tulburătoare, au apărut într-o ediţie mult expurgată. Din păcate, nu se ştie unde se află manuscrisul, pentru a întregi, într-o nouă ediţie, textul complet. Încît numai o minune va putea determina aducerea la lumină a textului integral al acelor memorii. Pînă atunci, buna editură "Compania" a soţilor-scriitori Adina Keneres şi Petre Romoşanu, a achiziţionat, la un preţ fireşte pipărat, manuscrisul însemnărilor jurnaliere ale anului 1915 ale principesei Bibescu. Şi, fireşte, le-au publicat într-o frumoasă ediţie dotată cu tot aparatul critic necesar (o prefaţă semnată de dl. Ion Bulei şi adnotări datorate d-lui Vasile Zincenco, care semnează şi traducerea unui text deloc comun).

Anul 1915 este al doilea din conflagraţia care tindea să devină mondială. Deocamdată nu era încă. Martha Bibescu care, în mod obişnuit se afla în străinătate, se adăpostise, prudent, în ţară. Era o tînără de 27 de ani (s-a născut în 1888), care ajunsese la Paris de la vîrsta de doi ani, unde a studiat şi s-a cultivat. Era fiica lui Ion Lahovary, fruntaş conservator, de mai multe ori ministru, prima oară în 1899, deţinînd chiar portofoliul Externelor. Mama ei era o Mavrocordat şi s-a îngrijit nespus de fiica ei. S-a căsătorit foarte tînără cu prinţul George Bibescu, fiul domnitorului Gh. Bibescu. În acest fel, prin căsătorie, eroina noastră a devenit prinţesă, titlu pe care l-a afişat constant, aşa fiind cunoscută în lumea înaltă prin care circula ca în propriile castele şi apartamente. N-a avut o căsătorie fericită, soţul neglijînd-o şi înşelînd-o fără scrupule. Destul de devreme de după căsătorie, - au conceput şi o fiică, Valentina - au convenit ca mariajul lor să fie de conivenţ