Cînd l-a creat pe Adam, Dumnezeu i-a adus în faţă toate animalele pămîntului şi ale văzduhului, pentru ca primul om să le dea nume. Lipsesc însă peştii, care - se presupune - nu au putut fi aduşi în grădina Edenului pentru a primi botezul primordial al acestui nominatio rerum. Ca o compensaţie imaginară de joc al ideilor, s-ar putea asocia cu amintitul paradox o Acuarelă sau acvarium a lui Şerban Foarţă, "o mică fabulă a textualizării", din care citez: "Un peşte negru-l înnegri/ pre unul alb, şi-un peşte gri/ veni pe lume din cei doi(...) Estimp, un peştişor maro/ trecu pe lîngă unu'roşu/ cu solzi ca asul de caro/ dînd naştere unui maroşu"... şi aşa mai departe, din maro şi roz a ieşit un peştişor "maroz", iar dintr-unul galben şi altul albastru, a apărut un "galbastru". Se remarcă fără dificultate ineditul ludic al poetului timişorean, născut la 8 iulie 1942, într-o zodie aşa-numită "de apă". Sub aceleaşi configuraţii astrale, dar cu 70 de ani mai devreme, vede lumina zilei la moşia tatălui său de la Corneşti, lîngă Iaşi, Dimitrie Anghel, un alt adept (avant la lettre!) al "pictopoeziei". Inclus cu o explicabilă zgîrcenie conceptuală de G. Călinescu în capitolul "Simbolişti", D. Anghel nu-şi dezminte un anume intelectualism al sinesteziei, pătrunzînd în "lumea esenţelor" prin porţile ostentativ date de perete de un Baudelaire sau Mallarmé. Volumul În grădină, apărut în 1905, vădeşte o "trudă amară" (cum însuşi mărturiseşte în proza autobiografică Întîiul volum) şi nu a avut nici un succes de public. Călinescu şi alţi critici cu gust şi intuiţie încearcă scuze conjuncturale: nu se putea rupe de vremea lui, trebuia să respire "aerul epocii", era influenţat de epigonii lui Eminescu etc... etc. În fapt, D. Anghel pare a nu fi fost receptat corect de contemporanii săi (poate pentru că între ei exista, cu o vorbă a lui Ilarie Voronca, "o diferenţă de voltaj"), conte