La apariţia volumului despre tragic al Ilenei Mălăncioiu (Vina tragică - tragicii greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka, Editura Cartea Românească, 1978), mulţi critici şi cărturari de prestigiu şi-au exprimat părerile în legătură cu cartea proaspăt ieşită de sub tipar, dar foarte puţini au îndrăznit atunci să remarce caracterul ei profund subversiv. Dacă înainte de 1989 asemenea observaţii nu s-ar fi putut face, nici măcar aluziv, fără riscuri considerabile, este evident că pentru cititorul de astăzi lectura volumului recent reeditat la Editura Polirom, revelează, înainte de orice, o voce care subminează prejudecata stupidă - vehiculată insistent de regimul comunist - conform căreia scriitorul ar fi trebuit să servească "idealurile partidului", "angajarea colectivă", politicul în defavoarea eticului ş.a.m.d. O carte despre tragic - scrisă aşa cum este scrisă Vina tragică - este, indirect, o pledoarie pentru individualitate, pentru verticalitate şi probitate morală, este, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi mai străin uniformizării şi "angajării colective". Căci autoarea abordează tragicul nu doar ca pe o categorie strict estetică, generală şi abstractă, ci stabileşte în permanenţă conexiuni cu sfera eticului, insistă asupra ideii de responsabilitate şi de examen al conştiinţei, asupra tribulaţiilor personajului tragic în lumea devenită o închisoare, face, în ultimă instanţă un elogiu sui-generis al speranţei acolo unde nu mai este nimic de sperat. În plus, o discuţie despre vină, astăzi, ne duce cu gîndul nu numai la eroii paradigmatici ai tragediei dintotdeauna, precum Oedip, Antigona, Iov, Hamlet, Ivan Karamazov, Joseph K., ci şi la originile, reale şi istorice, ale culpabilităţii moderne, la exterminarea evreilor de către nazişti şi complicii lor sau la crimele totalitarismului comunist. Asemenea analogii, ne vin automat în minte riscînd uneori să ne înde