După zece ani de stagnare economică, modelul japonez a pierdut mult din misterul care îl făcea fascinant. Desigur, situaţia trebuie apreciată în termenii ei specifici, pentru că oricît de rău ar fi lovită de criză, în cifre absolute, Japonia este o mare putere economică, nu este nici Thailanda, nici Argentina. Dar incapacitatea de a depăşi obstacolele a scos la iveală asemănările dintre Japonia şi ţări cu un nivel de dezvoltare inferior: intervenţia excesivă a statului în economie, un sistem bancar haotic şi corupt, o clasă politică îmbătrînită, conservatoare ("ramoliţii", într-o traducere liberă), preocupată de supravieţuirea tuturor membrilor ei în posturi de comandă, creşterea delincvenţei, dezamăgirea tinerilor exprimată prin dorinţa - adeseori şi pusă în practică - de a părăsi ţara. La putere din 1955, Partidul Liberal Democrat a scos, anul trecut, la iveală un prim-ministru atipic în persoana lui Junichiro Koizumi. Precedentul, Yoshiro Mori, a fost nevoit să demisioneze din cauza impopularităţii create de evidenţa neputinţei. Koizumi este o persoană dinamică, cu o tunsoare care îl individualizează, divorţat, amator de baruri şi de muzică rock, ştiind să producă emoţie cînd se referă la problemele cu adevărat grave. Succesul manevrei din interiorul partidului a fost recent verificat prin votul popular. La alegerile pentru Senat, din ultima duminică a lunii iulie, PLD şi-a întărit poziţia, obţinînd o majoritate confortabilă. După posterul electoral care îl înfăţişa cu mînecile suflecate, popularitatea domnului Koizumi se apropie de 80%. Chemarea lui la efortul comun, tradiţională în politica japoneză, - "acum ne e tuturor rău, dar fericirea ne aşteaptă la viitorul răsărit de soare" - i-a găsit pe contribuabili pregătiţi. Toate acestea îi asigură noului prim-ministru posibilitatea de a trece la treabă, de a face în aşa fel încît Japonia să devină o ţară m