Valerian Sava: Domnule Cristi Puiu, aş avea o întrebare cam lungă, care ar putea fi în schimb singura. După care ţi-aş propune tot spaţiul pentru un monolog, eventualele întrebări ulterioare rămînînd a fi subînţelese de cititor, eu mai punînd doar nişte subtitluri inspirate de dumneata. Sper să fii de acord că ar fi nedrept să pornim discuţia de la cronicile scrise pe marginea filmului cu care ai debutat, fiindcă la noi neexistînd nici o revistă de cinema - vorba ceea compromisă: în timp ce la bulgari, la albanezi etc... - critica de specialitate riscă să se confunde pe ici pe colo cu nobila ziaristică. Dacă nu mă înşel, în cutare cotidian de maxim tiraj, ea s-a redus la corespondenţele reportericeşti de la Cannes, unde filmul Marfa şi banii a rulat cu succes. Eşti - culmea, ca autor! - singurul publicist care şi-a asumat misia de a semnala, într-un articol tipărit într-o revistă, că Marfa şi banii are şi o temă structurală: aceea a "compromisului", zici dumneata. Din alt punct de vedere, eu cred că e, mai degrabă, (in)capacitatea personajelor de a-şi prefigura consecinţele faptelor lor. Arhetipal vorbind, ele tocmai s-au trezit cu întîrziere într-o dimineaţă, dintr-un somn în care ar prefera să se întoarcă, precum junele din prima secvenţă, decît să se gîndească o clipă la ce se va întîmpla cu ele în ziua pe care o încep şi în acţiunea în care sînt angajate cu anticipaţie. De aceea şi ajung la "compromis" şi acesta e şi resortul suspensului eminamente filmic, dus la extrema decantare cînd antieroii uită complet de pericol, ca în secvenţa în care se interesează uzual de preţurile mărfurilor de la magazinul en gros. Abia în ultimul cadru, în ultimele fotograme, după crima produsă în culise, Ovidiu al dumitale (de ce tocmai Ovidiu, cînd a mai fost unul tot acolo, la Constanţa?) are o clipă dilatată de reflecţie pre-post-monitorie.

Să pornim însă de la o re