Este statornicită şi de altfel întemeiată constatarea că în materie de romantism nu literatura franceză oferă cele mai de seamă exemple. Oferă în schimb o strălucită compensaţie tematică prin aceea că marele cuceritor al epocii moderne, care a fost Napoleon, s-a constituit nu numai în figură legendară, dar şi într-unul dintre cele mai complexe şi mai tipice personaje romantice. Forţă creatoare, energie în acţiune împinsă pînă la pierderea măsurii, făuritor al propriului destin şi al istoriei, personificare a binelui şi a răului, din ce în ce mai solitar şi autosuficient, plătind cu un sfîrşit tragic pentru a fi cutezat să concureze providenţa, Napoleon a întruchipat exemplar toate ipostazele geniului romantic.

Alături de imaginea sa recreată în opera unor scriitori ca Byron, Hugo, Balzac, Stendhal sau Heine, va rămîne cu totul excepţională restituirea făcută de Chateaubriand în ale sale Memorii de dincolo de mormînt. Pentru el, personalitatea lui Napoleon, fascinantă pînă la obsesie, constituie într-un fel mitul central al textului său care îşi propune ca proiect epic reprezentarea într-o viaţă, a sa, a întregii istorii trăite. Chiar începutul scrierii Memoriilor pare a fi un act compensatoriu de demnitate auctorială în momentul în care eliberatorul popoarelor este pe cale de a se transforma în despot: "În această zi de 4 octombrie 1811, aniversarea sărbătorii şsfîntul Franciscţ numelui meu şi a intrării mele în Ierusalim, mă tentează să îmi încep povestea vieţii. Bărbatul care nu dăruieşte astăzi Franţei imperiul lumii decît pentru a o călca în picioare, bărbatul acesta căruia îi admir geniul şi îi detest despotismul, bărbatul acesta mă învăluie cu tirania lui ca într-o altă singurătate. Dar dacă el striveşte prezentul, trecutul îl sfidează, iar eu rămîn liber în tot ceea ce i-a precedat gloria." - act compensatoriu care evoluează spre asumarea unei mis