În minuni crezi sau nu crezi deloc, o altă cale nu există. Interferenţa puterii supranaturale cu Natura, cum defineşte C.S. Lewis minunea sau miracolul, nu poate fi percepută cu o retină obişnuită mai degrabă cu profaniile, decît cu epifaniile. Credinţa în minuni poate genera ea însăşi minuni cît se poate de adevărate. Titlul pe care l-am ales pentru aceste text poate părea o extravaganţă. Căci demonii, spre deosebire de miracole, nu au mai nimic sfînt. Oximoronul din titlu, parafrază după splendidul roman Despre dragoste şi alţi demoni al lui Gabriel García Márquez, va fi justificat, poate, de "minunile" pe care le voi scrie în continuare. În preambulul romanului de care am pomenit, reporterul Márquez asistă la golirea criptelor funerare din mănăstirea Santa Clara, acolo unde, de mai multe secole, se odihneau rămăşiţele mai multor episcopi, stareţe clarise şi ale altor oameni de vază. Operaţiunile de de-criptare decurgeau banal, rudimentar chiar, cînd, la un moment dat, o lovitură de tîrnăcop a spart în bucăţi o lespede tăcută "şi nişte plete vii, de culoarea aramei înflăcărate, se revărsară în afara criptei". Minunatele plete, aparţinînd Siervei María de Todos los Angeles, măsurau douăzeci şi doi de metri şi unsprezece centimetri. Puteţi să credeţi aşa ceva? Ei bine, finalul cărţii este încă şi mai "minunat": după ce, din cauza demonilor care-o bîntuiau, este rasă în cap pentru a fi supusă exorcizării, la cîteva zile, Sierva María se stinge de dragoste în celula mănăstirii unde era claustrată. Gardiana venită s-o pregătească pentru următoarea exorcizare a găsit-o moartă în pat, iar "şuviţele părului i se iveau în bucle pe capul ras şi se vedeau crescînd". Această poveste poate fi, şi chiar este, în primul rînd o minune literară, dar poate fi şi o minune în sine. Totul e să crezi că minunile sînt posibile şi foarte probabile. În Suprarealismul lui Georges Seb