În faţa unei cărţi bune, pînă şi canicula păleşte - o putem verifica în aceste zile; după cum, autodăruit pradă unei lecturi acaparatoare, te poţi sustrage la nevoie şi frigului iernii - unii îşi vor mai aminti gerurile şi îngheţurile de tot felul de-acum două decenii, înşelate o vreme cu o carte bună luată "la pachet". După cum tot o carte poate aduce boare de libertate acolo unde libertatea-i reprimată sau, din contră, aduce normă acolo unde libertatea-i pervertită de excese anarhice. Banalitatea fatală a acestor fraze este răzbunată de plăcerea de a vedea, ieşite din edituri româneşti, cărţi remarcabile. Înfruntînd tiraje zgîrcite, neavînd atît preţuri mari, cît lipsă de publicitate, aceste cărţi şi oamenii din spatele lor dau semn că, şi în vreme de presupusă criză a culturii (naţională, spun unii; mondială, răspunde ecoul), speranţa renaşte cu fiecare titlu de interes. În cazul lui Andrei Oişteanu, ceea ce era de aşteptat să se întîmple, iată, s-a întîmplat: după cîţiva ani în care autorul ne-a tentat - prin intermediul celor mai reprezentative reviste româneşti - cu fragmente din migălosul său studiu, apariţia volumului ce dă formă şi greutate preocupărilor sale intelectuale din ultimii ani s-a produs la începutul verii (Imaginea evreului în cultura română. Studiu de imagologie în context est-central european, Humanitas, 2001, 470 p.). Rod al unui interes netrucat pentru antropologie culturală şi imagologie (aşa cum se fac ele azi în cele mai bune universităţi ale lumii), dar şi rod al unui interes admirabil faţă de cultura română şi faţă de tabloul în continuă mişcare al mentalităţilor româneşti, volumul lui Andrei Oişteanu este menit să intre direct în fruntea oricărei bibliografii - fie ea oricît de minimală - ce s-ar contura, în viitorul previzibil, pe marginea mereu actualei teme a relaţiilor dintre români şi evrei în graniţele culturii şi societăţi