Dacă scot din calcul şahul şi bridge-ul, ca nespecifice, şi Minesweeper ca tembelizant, Age of Empires rămîne singurul joc pe computer pe care l-am jucat. Una dintre căile de a cîştiga în lupta cu, după caz, teutonii, burgunzii, kara-kitaii etc. este să construieşti - deturnînd masiv resurse pe care altfel le-ai folosi pentru apărare şi dezvoltarea productivităţii - o "Minune a lumii" şi să reuşeşti să o aperi de duşmani un anumit interval. Pînă acum, chiar dacă raportez viteza tranziţiilor între o epocă şi alta a jocului la timpul istoric real, "minunile" nu mi-au rezistat mai mult de cele trei zile pe care le acordă zicerea populară. De fapt, ca să fiu sincer, nici n-am construit vreuna, dar la anumite variante de campanie, cînd depăşeşti un anumit nivel, primeşti automat o astfel de operă în grijă. Desfăşurarea jocului mai verifică, adesea, o zicere oarecum simetrică faţă de cea pomenită mai sus: aceea că o nenorocire nu vine niciodată singură. Dacă inamicul ţi-a scufundat, de pildă, toată flota, e în firea lucrurilor să-ţi distrugă, imediat, şi docurile în care ai fi putut să ţi-o refaci. Poate că un personaj real din "epoca imperiilor", înviat în epoca IT, ar privi ceea ce se întîmplă pe ecranul meu ca pe o vrăjitorie; cu o mentalitate pozitivă, înţelegînd că e vorba despre o evoluţie a tehnicii, ar putea-o considera o "minunăţie" - în spiritul în care, de pildă, ar fi aşa ceva cortul uriaş al lui Ginghis-Khan (1000 de unitaţi de hrană, 1000 de aur, 1000 de lemn si 1000 de piatră, în scenariul în care se impune pedepsirea trădătorilor kuşluc). Păşim, aşadar, în al doilea nivel al acestui articol; sarcina: distincţiile terminologice. Există două condiţii pentru ca un fapt să poată fi numit minune (nu mă refer aici la criteriile comisiilor de la Lourdes): acesta trebuie să încalce nişte constrîngeri cotidiene (mai specific, doar pe cele considerate "legi