Dar nici dumneavoastră, distinşi cititori, nu sînteţi cu ardoare "consumatori" de arhitectură bună; ştiţi prea puţin despre arhitectura nouă, refuzînd să citiţi cărţi de arhitectură, deşi cel puţin răsfoiţi cărţi şi albume de artă - dacă nu chiar o colecţionaţi în forma ei genuină. La filme şi la teatru mergeţi cu regularitate, dar nu puteţi, probabil, rosti numele a trei arhitecţi români contemporani importanţi (sînt atît de puţini, încît aproape i-aţi epuiza dacă aţi face-o), iar în ce-i priveşte pe cei străini... Cărţile în care arhitectura este personaj cultural ar trebui să vă fie accesibile (altfel sînt neghiob scrise); dar, e adevărat, trebuie să vă intereseze subiectul pe care deocamdată îl consideraţi prea "exotic", deşi locuiţi, lucraţi, parcurgeţi zilnic şi vă sfîrşiţi în arhitectură. Sînteţi, poate, prea aproape de ea ca să o mai recuperaţi şi pe teritoriul interesului cultural? Trebuie să se petreacă drame - personale sau colective - ca să deveniţi conştienţi de locul şi rolul ei, care nu este deloc unul de fundal (la noi, vai, tîmp întocmit vreme de jumătate de secol)? Arhitectura este - ar face bine să (re)devină şi la noi - un fenomen cultural. Nu este aceasta exclusiv sarcina arhitectului, ci şi a consumatorului de eveniment cultural. Cu cît vom accepta implicaţiile şi obligaţiile reciproce care decurg din acesta statut, cu atît vom fi mai cîştigaţi. Unii arhitecţi români se repliază prea uşor în faţa competiţiei din spaţiul public, citind - cînd şi cînd - reviste de felul Dilemei, dar mai mult cărţi "de specialitate". Intelectuali la o adică, atunci cînd sînt întrebaţi, ba chiar oameni de cultură, dar menţinîndu-şi intact orgoliul de "practicieni", dlor (cred că) ştiu să facă (exclusiv) ceea ce fac, dar nu ştiu de ce fac ceea ce fac şi nici nu pot explica cum o fac... Cultura arhitectului român generic (excepţiile nu fac decît să confirme re