Minunile, excepţional de rare în vremea lui Grigore Alexandrescu, erau relativ frecvente în epoca premodernă, înmulţindu-se iarăşi mai tîrziu, după moartea fabulistului. Pînă prin secolul al XVII-lea, ele erau legate îndeosebi de fenomene atmosferice aberante şi de progenituri animale şi umane monstruoase. Vincent de Beauvais, Sir John Mandeville, ca şi cronicarii noştri, menţionează ploi cu pietre, cu sînge, cu broaşte (motiv reluat în lăudatul film american Magnolia), naşteri de oi cu cinci picioare, de cîini cu două inimi, de copii cu cozi şi solzi, cu capete de animal etc. Asemenea evenimente, stîrnind groaza, întăreau credinţa, dar tulburau ordinea socială, astfel încît, dacă autoritatea eclesiastică le populariza, autoritatea laică le minimaliza. Al. Dumas-tatăl relatează, în Regina Margot, despre interdicţia regală privind pelerinajul la locul unde, în chip miraculos, un măceş înflorise în miezul iernii: De par le roy, défense à Dieu / De faire miracle en ce lieu. (În numele regelui, interzisă e Domnului / Înfăptuirea, aici, a miracolului). Modelul lumii elaborat de revoluţia ştiinţifică din secolul al XVII-lea descrie Universul ca pe un mecanism de mare precizie, a cărui funcţionare este guvernată, o dată pentru totdeauna, de legile descoperite de Galilei şi Newton, nemailăsînd loc pentru minuni. Chiar şi ignoranţii în ale ştiinţei aveau la dispoziţie ipostaza ei tehnologică, orologiul, ca să se convingă de faptul că Marele Ceasornicar, odată ce-a întors arcul, lasă lucrurile să decurgă în voia legilor de El însuşi stabilite, fără să intervină apoi, la tot pasul, cu miracole. De aici tendinţa deistă, prezentă în Secolul Luminilor, de a respinge minunile ca iluzii colective sau chiar ca minciuni deliberate, "opiu pentru popor" destinat prostirii plebei. Hermann Samuel Reimarus, cu a sa Schutzschrift für die vernünftigen Verehrer Gottes (În sprijinul ve