Folosit de regulă la plural, VIP este unul dintre amercanismele de care româna tranziţională se lasă cu delicii invadată. Desemnînd categoria persoanelor foarte importante, strania alcătuire preia odată cu modelul grafic şi formula americană de ierarhizare a membrilor societăţii. Ţări ale bătrînului continent care şi-au edificat ierarhiile distribuind de-a lungul secolelor titluri nobiliare nu s-au năpustit să importe această formulă. România noului mileniu este departe de a împărtăşi această reticenţă. Nimeni nu părea să fi auzit de VIP sub dictatura stalinistă, o impermeabilitate lexicală cu temeinic fundament social. Pentru rînduiala cu pricina, o categorie de persoane foarte importante nu ar fi fost numai inutilă, ci şi intolerabilă. Distribuirea socială a importanţei nu era graduală, ci dihotomică. Existenţa providenţială a unui personaj omologat ca cel mai important le garanta celorlalţi membri ai societăţii deplina libertate de a-şi demonstra lipsa de importanţă. Superlativul relativ era devorat de superlativul absolut. Proprie acelui socialism, substanţa egalităţii consta în egala lipsă de importanţă a tuturor, răscumpărată de importanţa universală a celui predestinat. Suprimînd temeini ca ordine a importanţei dihotomice,

tranziţia introduce haosul importanţei graduale. La izvoarele acestui haos se află două neclarităţi: cine distribuie aceste gradaţii şi după ce criterii? Atît cît se poate descifra din vălmăşagul uzanţelor, VIP-urile sînt, pe o cale sau alta, personaje publice, a căror importanţă decurge din notorietatea lor. VIP nu este o specialitate, ci o grupare eterogenă care îi reuneşte pe principalii lideri politici, pe cei mai admiraţi interpreţi de manele, pe cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor - dar şi pe cei mai ingenioşi infractori, iniţiatori de marşuri asupra Bucureştiului, vînzători de diplome universitare plastografiate