M-am întrebat adesea ce reprezintă festivalul de artă medievală pentru sighişoreni. Ce ar putea să simtă locuitorii cetăţii în timpul asaltului hipioţilor, al rockerilor, al punkerilor şi al turiştilor japonezi, veniţi să "scaneze" cu aparatele lor de fotografiat fiecare inch pătrat de caldarîm medieval. Cetatea - cu toate zidurile, şanţurile şi turnurile ei - pare să se predea în timpul anualului festival al artei medievale, deschizîndu-se zecilor de mii de oaspeţi; ea devine, timp de trei zile, o cetate a menestrelilor şi saltimbancilor. Pe toată durata festivalului, Sighişoara se transformă într-un melting-pot al generaţiilor şi stilurilor de viaţă: am văzut rockeri pletoşi, cu feţe de feline şi pantaloni de piele neagră, îmbrăcaţi în tricouri cu inscripţii sîngerii împărţind aceeaşi pîine cu punkerii - creastă roz sau mov, diverse accesorii metalice înfipte în piele, şi cu hipioţii - mai tot timpul veseli, optimişti şi încrezători în pacea mondială. I-am auzit chiar strigîndu-şi unul altuia "Frăţioare/Surioară". E şi normal: cu toţii beau aceeaşi bere, dorm prin casele, pivniţele sau podurile localnicilor (dacă nu chiar în stradă) şi participă (mai mult sau mai puţin obligaţi) la acelaşi program artistic. Dincolo de faptul că împart acelaşi spaţiu (de altfel, extrem de convivial), aceeaşi pîine şi se distrează la fel (trăiască berea!), un alt lucru care unifică şi şterge diferenţele este body-painting-ul. Saloanele improvizate de "pictură pe trup", "desenez modele pe corp", "pictez feţe ieftin" sau "tatuaje" erau menite, bănuiesc, să creeze o identitate într-un spaţiu în care mai există alte cîteva mii de confraţi aproape identici cu tine. Pînă la urmă, oriunde priveai, vedeai numai feţe vopsite, metamorfozate de tuşul negru sau de nuanţele cele mai ţipătoare de tempera. Şi pentru că e posibil să te pierzi de gaşca ta sau să nu-ţi mai recunoşti prietenii î