Aproape că ţi-e frică să deschizi televizorul pentru că rişti să dai peste imagini de la masacrul intern al ţărăniştilor. Excluderi pe bandă. Acelaşi procedeu: sînt chemaţi la partid, cel care nu se prezintă este exclus. Aceeaşi vină: nu au recunoscut noua conducere în frunte cu Victor Ciorbea. În cazul lui Lupu se adaugă o acuzaţie halucinantă: nerecunoaşterea publică a demisiei. Ziarele primesc teancuri de comunicate cu victimele zilei: preşedintele din Prahova este mazilit, organizaţia X este decapitată. Parcă ar fi listele cu duşmanii patriei pe care romanii cîştigători în războaiele civile le lipeau pe ziduri cînd republica lor a luat-o razna. De unde atîta încrîncenare la oameni care pînă acum luptaseră pe aceeaşi baricadă? Asemenea linşaj simbolic te duce cu gîndul la Ştefan Foriş. A condus PCdR (ulterior PCR) apoi a fost detronat de mai charismaticul Gheorghiu-Dej. A fost ţinut prizonier într-un sediu conspirativ al partidului (nu era încă Republica Populară), apoi eliberat, răpit din nou şi omorît. Cu un tîrnăcop spun unii, cu un ciocan mai mare afirmă alţii. Comparaţia este probabil exagerată, nu este cazul; sînt eu mai nevricos din fire. Dar limbajul este acelaşi şi logica similară. Comuniştii au fost mai duri cu tovarăşii de drum decît cu duşmanii de clasă. Să fie valabil şi pentru anti-comunişti?! Comunicatul de presă din 23 iulie te pune în faţa unei gîndiri de tîrnăcop, în toată splendoarea sa, începînd de la limbaj şi pînă la argumente (sau lipsa lor). Comunicatul este semnat anonim: Biroul de Presă al PNŢCD. Monstruozităţile se ţin lanţ: "domnii Victor Ciorbea şi Nicolae Noica au formulat imperativul conform căruia luptele interne trebuie să înceteze şi toţi membrii partidului să fie uniţi"; "este foarte clar că obiectivul domnului Vasile Lupu şi al grupării pe care o reprezintă îl constituie blocarea PNŢCD şi denigrarea partidului". Folclorul