Scrisoarea saptamanii. "Sunt condamnata la singuratate". Stimata d-na Sanziana Pop,. N-am stiut niciodata sa-mi exprim gandurile, sentimentele, nici in scris, nici verbal. Nu stiu nici acum daca voi reusi sa scriu ceea ce traiesc, gandesc sau simt, dar sunteti ultima speranta, ultimul liman.. De-a lun...
Scrisoarea saptamanii
"Sunt condamnata la singuratate"
Stimata d-na Sanziana Pop,
N-am stiut niciodata sa-mi exprim gandurile, sentimentele, nici in scris, nici verbal. Nu stiu nici acum daca voi reusi sa scriu ceea ce traiesc, gandesc sau simt, dar sunteti ultima speranta, ultimul liman.
De-a lungul anilor, au intervenit multe schimbari in viata mea. Sunt o persoana in varsta de peste 60 de ani, pensionara. Va rog sa nu credeti ca si eu va scriu pentru ajutor material. Nu sunt o persoana pricopsita, dar din putinul pe care il am, ma descurc, iar cand am putut, mi-am ajutat si semenii. Nu aceasta este problema cea mai grea din viata mea. Problema vietii mele este "condamnarea la singuratate". Intotdeauna am avut o familie mica: mama, tata, un frate, sotul meu si un copil. Acum, din toata aceasta familie nu a mai ramas decat fiica mea, casatorita, care are, la randul ei, un copil. Viata este foarte grea, iar "copiii" mei, cum le spun eu, sunt foarte, foarte ocupati si plecati de multe ori in diverse zari. Nu reusim decat sa vorbim la telefon si sa ne vedem o data, de doua ori pe luna, 10-15 minute, pe fuga. Atat!
Iar eu simt pe zi ce trece cum ma sting, nu ma suna nimeni, nu ma cauta nimeni, nu are nimeni - saptamani intregi - nevoie de mine, nu folosesc nimanui.
Stiti ce inseamna sa traiesti acest sentiment al inutilitatii?
Am fost toata viata un om activ, am avut serviciu, mi-au placut prietenii, excursiile, imi plac marea, muntele, natura, sa fac curat, sa gatesc, iar acum stau intre niste pereti si vegetez