Poate parea paradoxal faptul ca in ultima vreme interesul publicului pentru filme si seriale politiste a avut ca efect dezinteresul pentru personajul detectivului clasic si reducerea numarului de cititori de romane politiste si povestiri cu detectivi. Totul se explica daca luam in considerare felul cum modelul celebru al detectivului de tip Sherlock Holmes sau Hercule Poirot s-a transformat de mult in politistul care isi foloseste mai degraba forta fizica si armele din dotare decit capacitatile intelectuale. S-ar putea spune ca cel mai recent tip de politist/detectiv este cel ajutat de calitati supranaturale (Frank Black din Millennium sau Samantha Walters din Profiler).

Interventia supranaturalului ar fi fost considerata o greseala, un detaliu incompatibil cu specia literara numita „detective story“ in epoca de glorie a personajului creat de Sir Arthur Conan Doyle (rafinatul Sherlock Holmes). Criticii specializati in acest fel de proza au remarcat ca transformarile majore s-au produs dupa cel de-al doilea razboi mondial, eveniment care a schimbat cu totul viziunea asupra raului provocat de oameni. In anii postbelici, regulile literaturii cu detectivi au fost inlocuite sau pur si simplu au disparut, violenta a luat locul deductiilor logice, paranoia a substituit concluziile clare, iar categoria detectivilor nu s-a mai limitat la amatorul din inalta societate, pasionat de adevar si de drumul catre el, incepind sa includa politisti, copii, roboti sau chiar criminali.

Confruntati cu o concurenta serioasa, vechii detectivi au fost salvati de la uitare de adaptarile pentru televiziune, care nu au ramas fara audienta. De altfel, un succes ca cel al scriitoarei Agatha Christie, ale carei carti s-au vindut in peste 400 de milioane de exemplare, traduse in 103 limbi, a cistigat cu usurinta atentia producatorilor de film. Supravietuirea tipurilor clasice de