Amintiri despre jurnalul unui prieten
Spre deosebire de aproape toti cititorii Jurnalului publicat de Mircea Cartarescu, am un reper suplimentar la lectura. Il dezvalui cu gindul ca nu comit o indiscretie impardonabila: ei bine, eu am mai citit un volum din el! Buni prieteni fiind, Mircea mi l-a dat pe la mijlocul – sau sa fi fost spre sfirsitul?… – anilor ’80. Era de fapt – ca-n toata seria, pentru ca deja se adunasera nu mai stiu cite – o agenda groasa, ca o carte obisnuita, format A5, cu coperta din plastic negru, sau poate un caiet scolar din cele de (parca) 200 de file (400 de pagini). Nu mai stiu citi ani acoperea. Am parcurs totul rapid, cu mare curiozitate si, inainte de a inapoia jurnalul, mi-am transcris citeva pasaje („rapt“ de care nu i-am marturisit pina acum autorului; intentia mea era sa le includ intr-un text mai mare pe care vroiam sa-l scriu – si-l voi scrie – despre el). Le-am cautat saptaminile trecute, in timp ce citeam volumul publicat, insa n-am reusit sa le regasesc in babilonia de hirtii de la noi din casa. Sint undeva si vor iesi la iveala alta data, cum au mai binevoit de citeva ori in rastimp. Acum – insa – nu!
As fi vrut sa le recitesc si sa le compar cu jurnalul anilor ’90, publicat. Nu mai stiu exact nici despre ce erau fragmentele pe care le alesesem atunci, insa imaginea generala o pastrez. Bineinteles ca intr-unele privinte notatiile mai noi seamana cu cele mai vechi: prietenul meu era egocentric (care scriitor nu e?!), isi nota lecturile, visele… Dar aparea si ceva mai multa – desi nu foarte multa! – notatie „cotidienista“, de jurnal standard, cu micile evenimente de fiecare zi, cu locurile prin care trecea, cu prieteni si colegi, de ajuns pentru a crea un efect de mai consistenta „autenticitate“, de „carnatie“ a vietii transcrise in text. Apoi, erau marile diferente de context: inaintind catre 30 de ani, traiam
