Pentru ca autorul „replicii“ mi se adreseaza direct, ma vad nevoit sa-i ofer urmatoarele lamuriri:
- Dupa cum se stie, n-am nici o simpatie pentru stilisticile „vitriolante“ si nu le practic. Ele au un jalnic prestigiu local, datorat autoritatii citorva mari scriitori romani din epoci mai vesele, utilizati astazi, post mortem, pentru legitimarea tuturor infamiilor, imediat declarate „pamflete“. In consecinta, am receptionat cu anumite rezerve notele excesiv de „acide“ din articolul pe care Dumitru Ungureanu l-a trimis pe adresa redactiei noastre.
- Un al doilea motiv de reticenta s-a datorat scrupulelor mele (si ele excesive – mi se spune – intr-o lume in care morala are flexibilitati dezgustatoare) ca nu cumva opiniile lui Dumitru Ungureanu sa fie interpretate in contextul mai vechiului „conflict“ dintre mine si A.S. S-a-ntimplat ca si alteori, cind altii erau in cauza, sa avem – eu si colegii mei de redactie – asemenea rezerve, aminind publicarea sau cerindu-le autorilor sa accepte sa-si revada textele pentru a evita posibilitatile de lectura suspicioasa.
- Insa: pe de o parte, Dumitru Ungureanu, prozator valoros si apreciat, si-a cistigat prin scrisul sau dreptul de a-si exprima opiniile; pe de alta parte, articolul nu e nici pe departe, de la un capat la altul, o „zeflemea“. El pune o problema serioasa de etica a criticii literare si – in genere – a scrisului. Nu e o atitudine izolata: pe mai multe voci si in mai multe publicatii, s-a mai „protestat“ in ultimii ani fata de „verdictele“ din cronicile lui A.S., iar explicatiile date la „retragerea“ sa din literatura romana au beneficiat si de alte penalizari. Drepte ori nedrepte – nu vreau sa apreciez aici si acum. Dar cu siguranta legitime, caci, asa cum lui George Pruteanu respectivele „verdicte“ i se par „corespunzatoare“, e posibil ca altii sa le aprecieze mai putin. La fe