Pe 6 iunie s-a vernisat, la Centrul Pompidou din Paris, o expozitie care va fi deschisa pina pe 24 septembrie. Evident, 2001. O noua expozitie, inca o expozitie, in sirul infinit al manifestarilor ce se fac si desfac pe intreg mapamondul. La Paris, New York, Moscova, Bucuresti sau aiurea. Ii este dat fiecaruia sa „apuce“ – sa aiba ocazia, prilejul, sansa sau ghinionul unora dintre ele. Sint putini, extrem de putini cei care reusesc performanta de a urmari cu (oarecare) continuitate aceste manifestari „de rang inalt“. Altfel, fiecare din noi isi va aminti de una sau alta dintre ele, asa cum i-a fost dat. O retrospectiva Seurat, sa zicem, la Paris, o alta Kandinsky la Berlin, El Greco la Atena. Iar acum, prezentul devine, ingrozitor de repede, trecut, Hitchcock et l’art: coïncidences fatales la Beaubourg, in inima Parisului. N-are rost sa intram in detalii de substanta legate de filmele lui Mr. Alfred sau de cariera si personalitatea lui Mr. Hitchcock. Rolul si locul lui in teribila si contorsionata istorie a cinematografului. Si totusi.
Si totusi n-ai cum sa nu te lasi cuprins de frenezie plecind de la bogatia imaginilor si a misterului inlantuite (inglobate, capsulate) in ceea ce a adunat (si apoi rasfirat) Hitchcock in filmele lui. Secvente decupate din Vertigo, unde figura lui James Stewart devine una de condotier italian, sau plasticitatea extraordinara a unor compozitii din Birds – vazut si rasvazut si la Bucuresti, unde Tippi Hedren, care alaturi de alte actrite adorate de Mr. Alfred (Kim Novak, Ingrid Bergman) dau adevarata masura a frumusetii feminine (a universului?). Fotograme si fotografii, din si din afara filmului: lumea unui artist, lumea noastra. Hitchcock a filmat ce se vede, si ce nu se vede, cu o mina de mare maestru renascentist. Stiam mai putin ca maestrul a frecventat artele plastice – in junetea lui englezeasca a desenat chiar. Iar
