A se citi relaxat titlul de mai sus – nu sugeram ca Europa Centrala germanica a devenit inima lumii artistice, dar e limpede ca in ultimul timp aici s-a investit mult in arta contemporana si in spatiile de care aceasta are nevoie (vezi noua Kunsthalle Wien si Hamburger Bahnhof – Muzeul Contemporan – din Berlin, ca sa dau numai doua exemple notabile); in plus, pentru cine vrea sa vada arta moderna si contemporana in formula expozitionala, cele doua orase amintite ofera din plin aceasta posibilitate chiar si in miezul verii, cind prin alte parti este mai degraba sezon mort.

Constatarea aceasta am facut-o in recent incheiata luna iulie (fierbinte in Bucuresti, mult mai echilibrata ca temperatura spre vest), cind am realizat o vizita de documentare in capitala Germaniei, impreuna cu studenti de la Catedra de istoria si teoria artei a Universitatii de Arte din Bucuresti, la invitatia Institutului Cultural Roman „Titu Maiorescu“, prin bunavointa directoarei sale, dr. Ruxandra Demetrescu, a carei activitate in acest post de promovare a spiritualitatii romanesti este cu totul meritorie.

Pornind de la ceea ce am vazut, ca expozitii de arta contemporana (in acest adevarat mars fortat – cum i se intimpla adesea intelectualului roman – care a inclus, desigur, unele dintre cele mai importante muzee, plus monumente, galerii; ma si gindeam, intr-o seara, la Berlin, ca drumurile profesionale ale zilei ne purtasera de la bustul lui Nefertiti pina la lucrari ale lui Damien Hirst) pe traseul Viena – Berlin, determinat de calatoria cu trenul si intreruperea binevenita in capitala Austriei, mi-am format impresia ca s-ar putea vorbi de o dominanta neo/postconceptualista in arta occidentala a momentului (inca), eventual de „coloratura“ minimalista nu de putine ori, atit la nivelul autorilor, cit si al curatorilor si optiunilor acestora. Paradoxal, aceasta impresie a ince