Bîrfa

Să începem cu un lung citat: "Etimologia exactă a termenilor italieni pettegolezzo (bîrfă) şi pettegolo (bîrfitor, clevetitor) este necunoscută. Ştim că sînt expresii folosite în nordul Italiei, cunoscute încă din secolul XVI, iar unii consideră că originea lor ar fi cuvîntul peto (pîrţ). Alţii, la rîndul lor, susţin că ar proveni din latinescul pithecus (maimuţă). În alte limbi europene, originile cuvîntului sînt mai evidente. Franţuzescul commérage vine de la commater (naşă), care astăzi a devenit commère (palavragioaică). Asemănător şi termenul spaniol comadreo': provine din comadre şi înseamnă, printre altele, naşă, cumătră, prietenă şi vecină. Franţuzescul ragot înseamnă literal grohăitul porcului mistreţ. Adică bîrfa cea mai abjectă, calomnia ticăloasă, ce îl pune pe cel care o răspîndeşte pe aceeaşi treaptă cu animalele. Franceza deosebeşte şi între cancan (măcăitul raţelor) şi potin, o bîrfă ce nu e neapărat calomnioasă ori înjositoare şi se referă mai ales la viaţa altor persoane. Cuvîntul englezesc are o etimologie asemănătoare celui francez şi spaniol: gossip s-a dezvoltat din god-sib, adică naşă. [...] În rusă, "umblă vorba că" se spune "babuşca scazala", adică "bunicuţa a zis că" Cumetre, naşe, vecine, bunice: o întreagă tradiţie europeană - un zvon persistent - uneşte strîns femeile şi bîrfa."

Citatul este din articolul lui Sergio Benvenuto, un eseist italian, publicat în LETTRE INTERNATIONALE (ediţia română, vara 2001). Autorul nu se ocupă şi de cuvîntul românesc. Nu sîntem încă integraţi, e limpede, nu e, adică, doar vorba de o bîrfă. Cuvîntul românesc e dat de DEX cu etimologie necunoscută. Tiktin, în schimb, cel mai mare etimologist pe care l-am avut, crede că bîrfă provine, printr-o metateză obişnuită în astfel de treceri, din slavul brehati, care înseamnă a vorbi aiurea.

Benvenuto defineşte bîrfa ca un "voyeurism ve