Am dat din întîmplare pe rafturile unei biblioteci universitare din America de Jurnalul de la Păltiniş al lui Gabriel Liiceanu, tradus în engleză de James Christian Brown şi publicat în colecţia coordonată de Sorin Antohi la CEU Press cîndva în cursul anului trecut. În intenţie cel puţin volumul este conceput cu profesionalism, începînd cu studiul introductiv semnat de Sorin Antohi, absolut indispensabil pentru un cititor din Vest pentru care lumea intelectuală, politică şi socială a României ultimelor decenii e complet necunoscută, şi terminînd cu glosarul de nume conţinînd explicaţii utile privind personalităţile romaneşti la care se face referire în Jurnal, iarăşi, absolut indispensabil în facilitarea lecturii. M-a surprins însă traducerea, mediocră şi uneori chiar cu erori grosolane (dau un singur exemplu: denumirea Institutului de Petrol şi Gaze e tradusă literal, traducătorul nepunîndu-şi nici o clipă întrebarea dacă sintagma rezultată, o ciudăţenie de tipul "Institute for Petrolium and Gas" va avea vreo semnificaţie pentru nevorbitorii de română). Însă simpla apariţie a acestei importante cărţi într-o limbă care o face accesibilă străinilor este un fenomen care se cuvine întîmpinat cu entuziasm. Iată o fericită ocazie - mi-am spus doar văzînd volumul - de a arăta Vestului că există o comunitate intelectuală autentică în oropsitul colţ al Europei de Est, unde minţi subtile îl pot înţelege pe Platon, Hegel sau Heidegger cu aceeaşi, sau uneori o chiar mai mare profunzime decît cărturari şcoliţi la Heidelberg ori Cambridge, şi cu tomuri publicate de cele mai mari edituri din lume. Prin elitismul său aproape sfidător, Jurnalul de la Păltiniş ar putea face un serviciu uriaş culturii române, arătînd Occidentului că în România se gîndeşte, în ciuda celebrului slogan al mineriadei din 1991. Nu am pretenţia de a putea citi această carte din perspectiva unui străin