Poezia şi compoziţia chimică a vieţii
Debutul în volum al lui Cristian Sturza stă sub semnul unei exuberanţe specifice adolescenţei ("explozia delirul aurora cocteilul sinucigaş/ de cortizon"), o vârstă-stare încărcată de energie şi care percepe existenţa într-un ritm alert şi... ştiinţific.
Poemele lui Cristian Sturza abundă în termeni din fizică, chimie şi anatomie: "dizolvare", "magneziu", "clor", "nitrat", "gaz", "lichid amniotic", "glandă", "paraziţi", "epidermă", "vertebre", "neuroni" etc. Limbajul însuşi este unul dur, mult metaforizat, nepotrivit când încarcă inutil poemele. De altfel, lexicul este expresia unui spaţiu intens poluat, greu respirabil, otrăvit, a unei lumi aflată într-o continuă eroziune chimică. Atmosfera este de un "bacovianism industrial". Regăsim recuzita binecunoscută adaptată doar unui timp evoluat, căci lumea a rămas în esenţă neschimbată: "Perversitatea plumbului secret/ dorit în fiecare dimineaţă/ vertebrele pe care le devoră/ incandescenţa dinţilor iubirii/ leşinul neuronilor pe stradă/ micronul de otravă palpitând/ în centrul fiecărei inimi" (Plumbul secret) sau "noiembrie peisaj industrial/ culoarea galbenă a feţei/ Se scurge murdară în praf/ Sub muzica motoarelor şi ploi acide/ picioare şi mâini/ membre de scrum alergând /.../ somnul acestui anotimp/ şterge oraşul desenat în cretă/ deasupra orizontului spasmodic" (Noiembrie).
Nimic nu mai e natural. Simulacrele au cuprins tot, guvernează şi transformă iremediabil realitatea: "fast-food oferind în meniu fotografii de hamburgeri şi/ proiecţii de cold drinks pe ecranul/ unui computer pervers" (Song of experience) sau "ea poartă numai rochii orbitoare/ croite din benzi audio-video/ ea locuieşte într-un tub catodic/ în-tr-un flacon de anestezic" (Ea). Existenţa contrafăcută e lipsită de orice atribut ("eşti invitatul permanent al unui show"), doar prezenţa feme
