O operă lăsată în dezordine

Opera lui Ion Negoiţescu arată ca o cameră percheziţionată de Securitate şi lăsată vraişte. Nimic nu este dus până la capăt în această operă, iar ansamblul nu are o logică.

în cărţile de poezie se găsesc şi reflecţii, traduceri etc., iar în cărţile de proză pot fi citite versuri. Culegerile de articole au sumaruri eterogene. în volumul Lampa lui Aladin sunt analizate texte de Dan Botta, Ştefan Aug. Doinaş, Mircea Ivănescu, Toma Pavel, Virgil Nemoianu, Mircea Ciobanu, Sorin Titel, Florin Gabrea, Sebastian Reichmann, Daniel Turcea, Marin Mincu şi Tudor Vasiliu, scriitori între care nu există aproape nici o legătură. Istoria literaturii române a rămas nu numai neterminată, ci şi neîncepută, întrucât autorul a hotărât ca literatura română veche să o trateze într-o addenda a volumului următor, consacrat literaturii române contemporane (iar acest volum, bineînţeles, nu a mai fost scris). Autobiografia, intitulată Straja dragonilor, este şi ea incompletă.

Singura carte cu adevărat încheiată este Poezia lui Eminescu, dar nici ea nu este o monografie în sensul tradiţional al cuvântului. Poate fi considerată mai curând un poem critic, având unitatea pâlpâitoare - şi orbitoare - a flăcării de magneziu.

Personalitatea lui Ion Negoiţescu este de fapt aceea a unui poet damnat. Şi rămâne în veci inexplicabilă strădania acestui poet, care îşi injecta literatura în vene ca pe un drog, de a fi critic şi istoric literar.

Stângaci când intră în rolul de instanţă critică, el face, în compensaţie, exces de solemnitate. Stilul său scriptic-preţios trădează timiditatea celui aflat într-o situaţie inadecvată.

Ion Negoiţescu a avut nesăbuinţa să promită că va scrie o istorie a literaturii şi apoi, până la sfârşitul vieţii, s-a simţit hărţuit de aşteptarea interogativă a celor din jur, ca de prezenţa unei guri flămânde