Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carnea va deveni un lux

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 9 august 2001 ·

Puterea de cumparare a salariilor s-a redus cu 6,2%, iar cea a pensiilor cu 18% "Cosul zilnic" al vasluianului se "subtiaza" de la luna la luna. Cu alte cuvinte, salariile ramin aceleasi sau cresc cu procente foarte mici, iar preturile produselor agroalimentare devin din luna in luna tot mai scumpe. Numai anul trecut, puterea de cumparare a salariilor a scazut cu 6,2%, iar cea a pensiilor cu 18%. Reducerea puterii de cumparare a populatiei din judet s-a datorat, in principal, structurii economiei judetului, in care predomina domenii de activitate cu o retea slaba de salarizare (industrie usoara, alimentara, prestari servicii). Rata inalta a somajului, peste media pe tara, a determinat cresterea ponderii populatiei cu venituri mici. Dintre cele mai consumate alimente din Romania, piinea a ramas evident pe primul loc, cu aproape 10 kilograme in medie, lunar, de persoana. Dupa legume, care insumeaza 8 kilograme din consumul alimentar, urmeaza laptele, cu mai mult de 6 litri consumati pe luna. Unei persoane ii mai revin, pe luna, pentru consum, aproape 4 kilograme de cartofi, cite 2 kilograme de fructe si de carne si cite un kilogram de malai, brinzeturi si smintina. Daca presupunem ca aceasta statistica este valabila si pentru judetul nostru, putem spune ca multi vasluienii cheltuiesc numai cu aceste alimente peste un sfert din salariul lunar. Produsele agroalimentare vindute pe piata taraneasca din Vaslui sint mai scumpe decit cele din Birlad. Calculind pretul mediu, cumulat pe primele sase luni ale anului, la principalele produse agroalimentare, rezulta ca un kilogram de cartofi a costat peste 7.000 de lei in Vaslui si cu 2.000 de lei mai putin in Birlad, ceapa verde - 9.800 de lei in Vaslui si cu 3.000 de lei mai putin in Birlad, piersicile - 14.000 de lei in Birlad si cu 1.000 de lei mai mult in Vaslui etc. In iunie, un kilogram de carne a costat aproximativ 87.000

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloș: Ministerul Finanțelor transferă 10,6 miliarde lei pentru plata PENSIILOR majorate

Gandul acum 45 minute
Luni, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat un nou transfer în valoare de 10,6 miliarde lei pentru asigurarea plății pensiilor majorate, subliniind importanța respectării angajamentelor financiare față de seniorii României. Astfel, ministeru

Liderul AUR, George Simion, și-a depus candidatura pentru prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, şi-a depus, luni, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură şi lista de susţinători pentru Cotroceni. Alături de acesta s-au aflat membri şi simpatizanţi ai formaţiunii, p

Tânăr arestat preventiv după ce a fost prins că vinde droguri în apropierea unui liceu din Timișoara

Adevarul acum 50 minute
Un bărbat, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de droguri de risc. Tânărul ar fi comercializat canabis în apropierea unui liceu din Timişoara.

Vreme schimbătoare în primele două săptămâni din octombrie. Zonele unde scad cel mai tare temperaturile

Ziare.com acum 3 ore
Finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie vor aduce o vreme schimbătoare în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor oscila de la 10 grade, în Moldova şi Transilvania, până la 22 de grade, reiese din prognoza de specialit

Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale evreieşti: Este important să continuăm politicile de prevenire şi combatere a antisemitismului

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale evreieşti, reuniţi la Bucureşti cu prilejul evenimentelor dedicate Reuniunii Consiliului Rabinic şi a Liderilor evrei internaţional

Registrul Auto Român se digitalizează cu un asistent virtual denumit RAReș

Wall-Street.ro acum 3 ore
Registrul Auto Român a lansat un chatbot care îi va ajuta pe cei care caută informații pe site-ul RAR. Noul asistent virtual, denumit RAReș, te poate îndruma dacă ai nevoie să te programez la inspecția tehnică periodică sau dacă, de exemplu, ți-ai p

Ce reduceri au studenții la călătoria cu trenul / Precizările CFR

HotNews acum 2 ore
Studenții care au până la 30 de ani și sunt înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență au în continuare bilete și abonamente reduse cu 90%, conform unui comunicat al CFR Călători. Transportatorul a amintit, luni, reducerile pe care studenți

Premierul Marcel Ciolacu: Noile baze sportive vor reprezenta locul din care se va putea construi din nou excelenţa sportivă în România

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a participat luni, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor de finanţare pentru realizarea stadioanelor „Gheorghe Hagi” şi „Nicolae Dobrin”, precum şi a unui patinoar artificial. Cele trei obiective de inf

BNR: Investiţiile străine directe au scăzut în anul 2023 cu aproape 33%, la 6,748 miliarde euro

News.ro acum 4 ore
Investiţiile străine directe au scăzut în anul 2023 la 6,748 miliarde euro, anunţă Banca Naţională a României (BNR). Comparativ, Fluxul net de Investiţii Străine Directe în anul 2022 a înregistrat valoarea de 10,039 miliarde euro, astfel că scăderea

David Popovici donează echipamentul purtat pe podium la JO 2024 ca să construiască o casă pentru copii cu nevoi speciale

Libertatea acum 2 ore
Campionul olimpic la înot David Popovici îşi donează echipamentul de premiere de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, ca să strângă banii necesari construcției unei case pentru copii cu nevoi speciale.

Vremea

București
acum

16°
lun.

13°/16°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

lun.

9°/14°
mar.

10°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

8°/10°
mar.

6°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

8°/15°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

14°/18°