Daniela Vasioiu, membru marcant al PD, a fost disponibilizata, impreuna cu alti salariati, de conducerea RA AZL, intr-un mod care naste multe semne de intrebare Directorul general al RA "Administratia Zonei Libere" (AZL) Braila, Tudorel Ionescu, s-a capatat cu o plingere penala la Parchet si Politie. Daniela Vasioiu, membru marcant al Partidului Democrat, filiala Braila, angajata pina nu demult la Zona Libera, dar disponibilizata, printr-o decizie controversata a directorului general, il acuza pe acesta de abuz in serviciu impotriva intereselor persoanei, fals intelectual si uz de fals. Daniela Vasioiu considera ca, in ceea ce o priveste, disponibilizarea s-a facut pe criterii politice, dar cu savirsirea unor infractiuni grave de catre directorul general. Totul pare sa fi inceput pe 4 iulie a.c., cind Daniela Vasioiu a fost aleasa, impreuna cu un alt salariat, Marian Smochina, drept reprezentant al salariatilor, in vederea negocierii Contractului Colectiv de Munca, pentru perioada 2001-2002. Conform procesului verbal incheiat cu prilejul sedintei de alegere a celor 2 reprezentanti, au participat 62 de angajati, din totalul de 84 ai AZL, iar ca invitat, a fost prezent si directorul general Tudorel Ionescu. In ziua de 5 iulie, Consiliul de Administratie al AZL - format, printre altii, din senatorul Viorel Balcan, deputatul George Dragu si presedintele Consiliului Judetean, Aurel Simionescu, tustrei lideri de frunte ai PDSR Braila - a avut o sedinta, la care cei doi reprezentanti ai salariatilor nu au fost invitati. Pe 6 iulie, directorul general Ionescu a emis deciziile de disponibilizare a unor salariati, "in baza Hotaririi CA, nr. 2.163, din data de 5.07.2001, prin care s-a dispus desfiintarea unor posturi de natura celui ocupat de salariatul in cauza, urmare a modificarii organigramei regiei, a statului de functii si a statutului de personal, pentru a asigura incadr