"M-am intilnit cu tata, pe stadionul din Mizil unde am copilarit. Era imbracat cu pantaloni gri din stofa englezeasca si un sacou in carouri, o tinuta de sarbatoare pentru un om de la tara. Si eu, si el eram mai tineri cu 20 de ani. La inceput nu l-am vazut, era in multimea din tribuna, si in stinga sa era un loc liber. Exact in fata lui, dar in tribuna opusa, era preotul, iar alaturi, primarul. Nu am putut sa nu observ ca toti aveau palarii negre pe cap. Am venit linga tata, m-am asezat linga el si, la un moment dat, am auzit o voce din multime care ma avertiza: «Uite, vezi, nu ai respectat ce ti-a spus taica-tu. Cind o sa te faci bine, o sa te intorci acasa». Imediat, tatal meu mi-a spus pe un ton parintesc: «Pentru ca nu m-ai ascultat, meriti doua palme. Primeste-l pe popa, ca vrea sa-ti vorbeasca». Eu am refuzat categoric explicindu-i ca nu am timp si trebuie sa plec. Apoi am vazut ca toata lumea incepe sa danseze ca la o serbare cimpeneasca si in timp ce plecam de pe stadion m-am intilnit cu mama, care are 81 de ani si este in viata. Tin minte ca ultimele cuvinte cu care m-am despartit de tata au fost «Fa-te bine si discutam dupa aceea». Pe tata nu l-am mai vazut, atit mai tin minte ca am plecat cu mama. Dintr-o data m-am trezit in sala de operatie si simteam ca sint in Paris. Tin minte ca eram foarte suparat pe cadrele medicale pentru ca ma chinuiau si pe unul il amenintam ca-l rad si pe altul ca-l tund. La un moment dat am simtit arsuri si taieturi pe piept. Abia dupa un timp am aflat ca erau rezultatul celor patru socuri electrice care mi-au repornit inima", isi aminteste Neculai Constantin, un barbat de 62 de ani care a fost zilele trecute in moarte clinica aproape 20 de minute. Se poate spune, fara a gresi cu nimic, ca barbatul a fost intors de pe lumea cealalta de echipa de medici si anestezisti de la Clinica de Chirurgie Cardiovasculara din cadrul Centrul