In sistemul de invatamint romanesc, reforma era necesara si ea a inceput, chiar daca tirziu, pe la mijlocul deceniului trecut. La sfirsitul lui a aparut „noul“ Curriculum National, de fapt primul, deci singurul de acest fel, articulat, in scoala noastra. Nu mai avem de-a face cu programe analitice, descriptive, axate pe continuturi obligatorii, ci cu unele centrate pe obiective, respectiv competente care se pot realiza, exersa, atinge prin continuturi diferite, urmind parcursuri diferite, prin metode diferite, deci, folosind manuale diferite. Astfel se repun in drepturi creativitatea si optiuneate, deci, folosind manuale diferite. Astfema!). Astfel au aparut manualele „alternative“ (poate mai potrivit ar fi sa le spunem paralele), punctul cel mai sensibil al reformei invatamintului.
Incerc sa sintetizez in cele ce urmeaza istoria mai putin cunoscuta a acestor manuale.
Pe baza programului finantat de Banca Mondiala, pentru clasele I-VIII s-au finalizat licitatiile in urma carora au aparut maximum trei manuale pentru fiecare disiciplina. Aceste licitatii s-au desfasurat pe baza unor reguli foarte stricte, in etape, tinindu-se seama de calitatea manuscriselor (65%) si de pret (35%). Calitatea s-a evaluat pe baza a opt criterii, pe manuscrise ramase secrete pina in ultima faza. Chiar daca din punct de vedere calitativ corespundeau cinci, sase sau opt manuale, in functie de pret se tipareau trei. Pretul este esential, in conditiile in care pentru invatamintul obligatoriu manualele sint cumparate de minister si distribuite gratuit.)
Organismul care a efectuat evaluarea pentru manualele destinate claselor I-VIII: CNAM (Consiliul National pentru Aprobarea Manualelor) a continuat operatiunea si pentru manualele de liceu, dar in cu totul alte conditii. Nemaifiind vorba de licitatii, ci de piata libera, evaluarea s-a facut numai din punctul de vedere al
