Multi oameni, saturati de tensiunile civilizatiei, tinjesc dupa lucruri naturale, gindind ca naturalul e pozitiv si artificialul – daca nu e malefic, e cel putin reprobabil. Atitudinea lor nu e deloc noua. In Antichitate, sofistii au fost primii, pare-se, care au denuntat civilizatia ca artificiala – sau cum spuneau ei, drept o „conventie“ – thesis. Acesteia ii opuneau natura: physis. Criticind conventia si artificialitatea institutiilor omenesti, un sofist, pe nume Antiphon, scria: „Legile sint intelegeri artificiale, ele nu au caracterul inevitabil dat de dezvoltarea naturala. Prin urmare, daca cineva incalca legile fara sa fie descoperit, nu are de suferit, in timp ce orice incercare de violare a rinduielilor naturii este daunatoare, indiferent daca e sau nu descoperita de altii, caci aceasta dauna nu este doar o problema de imagine sau de reputatie, ca in cazul celui care incalca legea, ci una ce tine de realitate“.

Dar care este realitatea? Nici Antiphon, nici altii nu si-au dat osteneala sa ne-o clarifice. De pilda: oamenii sint „animale sociale“, deci natura lor e sociala; or, societatea trebuie sa aiba reguli. Prin urmare, regulile sociale sint physis sau thesis? Daca sint thesis, cum voia Antiphon, cum poate fi natura omului sociala, adica conventie? Iar daca regulile sint physis, de ce variaza ele asa de mult, sugerind conventia? Sau cumva, existenta in sine a regulii este physis, in vreme ce particularizarea sa este thesis ? Legea ca atare e naturala, dar o anumita lege particulara, dintr-un stat anume, este conventionala? Dar „legea ca atare“ nu exista – de vreme ce doar particularizarile ei au corp. Rezulta ca „naturalul“ – o fi el pozitiv si de lauda – nu exista efectiv.

Sau, imbracamintea: e ea physis sau thesis? Nuditatea e naturala, nu-i asa? Pe plaja, poate. Dar iarna? Dar la un strip-tease? Daca strip-tease-ul e natural – da. Dac