Denis HUISMAN
Dictionar de opere majore ale filosofiei
Traducere de Cristian Petru
si Serban Velescu,
Editura Enciclopedica,
Bucuresti, 2001, 496 p., f.p.
Inainte vreme, in epoca de aur, pe cind bezna intelectuala era regina, nu se poate spune ca iubitorii de filozofie de pe la noi s-au simtit prea rasfatati. Traducerile marilor texte nu erau numeroase, iar cele care deja existau fusesera trecute prin imbecilele furci caudine ale cenzurii ideologice. Si cum marile texte alunecau usurel spre „idealism“, ceea ce putea consulta un amator normal de filozofie era o paupera colectie de titluri clasice, ce-i drept, cu acribie traduse si adnotate, dar fara nici o prelungire in lucrarile mai importante din contemporaneitate. Cit despre dictionarele de specialitate, in traducere ori originale, ce ar mai fi de spus? Nu prea mult, in afara de faptul ca acest tip de lucrare era ilustrat prin doua titluri (un Dictionar... si un Mic dictionar...) semnate de „colective“ de cercetatori si publicate la Editura Politica, fieful ideologico-editorial al Partidului Unic. Nu mai este cazul sa spun ca in acele biete carti totul se reducea la o lupta „pe viata si pe moarte“ intre dialectica si metafizica, intre materialism si idealism, intre progres si reactiune, intre marxism (sau, dupa caz, ceausism) si celelalte curente filozofice, blagoslovite, in functie de gradul de periculozitate ideologic-doctrinara, cu denumiri contorsionate de tipul fideism, idealism-obiectiv, idealism-subiectiv etc. Temerarul cititor trebuia sa se astepte la o victorie pe toata linia a maharilor marxism-leninismului (Marx, Engels, Lenin, Stalin, Ceausescu) impotriva amaritilor de alde Platon, Aristotel, Augustin, Toma din Aquino, Descartes, Spinoza, Kant, Fichte, Hegel, Schopenhauer si Nietzsche.
Revolutia din decembrie a insemnat, dincolo de bilbiielile t
