Literatură fără nici un fel de angajament. Iată o sintagmă potrivită pentru romanele şi povestirile lui Alexandru Ecovoiu. O lipsă de angajament care are, bineînţeles, părţi bune şi părţi rele. Pe de o parte, romane precum Saludos sau Staţiunea reamintesc cititorului gustul literaturii "pure", "uşoare", gustul pentru relaxarea intelectuală; pe de altă parte, lectorul contemporan, isterizat de experiment, "lucidizat" peste măsură, poate să intre în jocul calm şi sigur al autorului. Foarte important este simplul fapt că Alexandru Ecovoiu promoveaază o astfel de literatură, neîncadrabilă în vreo direcţie culturală agresivă, pentru că, în fond, cărţile lui cuprind un incredibil optimism, o încredere fără margini în ficţiunea pură, în construcţie. Elementele predominante sînt parabola, exotismul, localizarea superficială în timp şi spaţiu, cursivitatea narativă. În Saludos, spre exemplu, subiectul ingenios impune un ritm de lectură extrem de alert. Personajul principal participă la un concurs incredibil: cine ajunge ultimul dintr-o cursă prin lume, cu orice mijloc de transport, cu cîteva puncte fixe. Premiul este de un milion de dolari. Concurenţii trag de timp cît pot şi călătoria ţine zeci de ani. E inutil să mai "desfaci" simbolistica unui astfel de joc. Cîştigul constă în puterea ficţiunii susţinute de o astfel de idee. "Lipsă de angajament" la Ecovoiu ar însemna: alcătuirea unor poveşti fără un mesaj care să treacă dincolo de text, neaderarea la vreo modă literară, lipsa de relevanţă în cîmpul inovaţiei literare.

Acelaşi stil predomină şi în culegerea de povestiri Cei trei copii-Mozart. Tonul lejer, invenţia totală, cu o putere de sugestie infinită. Cartea este un mic şir de parabole, unele atingînd serios latura SF. Însă un SF care aminteşte de Istoriile insolite ale lui Crohmălniceanu, nişte istorii în care important este ineditul tematicii, şi nu anum