Cînd e arestat pentru prima dată şi închis la Arsenal - o clădire cenuşie de la marginea Bucureştilor, transformată în Penitenciar - Mircea Vulcănescu cere să i se aducă de acasă Candide de Voltaire. El, care în jurnal se consideră un optimist inepuizabil şi la fel e descris de către prieteni, se pregătea să repete traseul eroului voltairian în �cea mai bună dintre lumile posibile". Numai că, în varianta secolului al XX-lea, sfîrşitul poveştii e altul. Mircea Vulcănescu, filozof, economist, sociolog, cu studii la Bucureşti şi Paris, făcuse parte din guvernul de tehnicieni al lui Antonescu în timpul celui de-al doilea război mondial. Este judecat într-un lot de 18 foşti demnitari antonescieni, drept �criminal de război". Nu va mai ieşi viu din închisoare şi nu se ştie în ce loc de pe �Dealul robilor" a fost îngropat după ce a murit la infirmeria de la Aiud, în 1952. Pe fetele lui le învăţase să creadă că �oamenii sînt buni".

în jurnalele scriitorilor interbelici, Mircea Vulcănescu apare rar tocmai pentru că nu face parte din viaţa literară şi este un scriitor �de ocazie": refuză cu o modestie rară în epocă să-şi adune numele pe o carte şi scrie în gazete numai ca să lămurească vreo polemică. Cu toate acestea portretul lui se conturează limpede şi lipsit de contradicţii: jovial, bonom, credincios, cu o gîndire sistematică şi perfect articulată, fidel prietenilor, încrezător în soarta românilor. înclinaţiile de dreapta îi vin de la Nae Ionescu, pe care îl adoră şi el, ca atîţia alţi tineri care i-au frecventat cursurile, dar nu devine legionar. Corpolent, pare că şi trupul său e mai împăcat cu viaţa decît cel al congenerilor. Cioran spune despre el (într-o scrisoare din 1966) că n-a fost nici un moment ispitit de glorie (�il ne fut à aucun moment séduit par la gloire") şi că nu invidia şi nu ura pe nimeni (�il ne jalousait et ne haïssait personne"). Eliade