Mă îndoiesc că era nevoie de un sondaj de opinie pentru a afla ce vrea tineretul din România. Oricum, e bine că s-a făcut, pentru a-i aduce cu picioarele pe pămînt pe politicienii care îşi (mai) închipuie că tinerii au încredere în ei.
Nu cred însă că rezultatele acestui sondaj îi găsesc nepregătiţi pe politicieni. În afară de vorbe, în aceşti unsprezece ani care au trecut de la Revoluţie, tinerilor nu li s-a oferit mai nimic.
Nu mă gîndesc la proiecte de genul celor care au minţit generaţia tinerilor din anii '50, cu şantiere pentru tineret, care au alimentat promiscuitatea de baracă şi psihologia de lagăr de muncă, ci la oferte care să-i determine pe tinerii de azi să vrea să se asocieze liber pentru a începe afaceri în România.
Aşa-numitele Fundaţii pentru tineret sînt rămăşiţele fostului UTC, pe care nu-l interesează tinerii, ci propria sa supravieţuire. Conduse de foşti tineri, aceste fundaţii trăiesc din discoteci sau din cîrciumi cu acces fără restricţii de vîrstă în care tinerii de azi sînt storşi de banii de buzunar. Excepţiile, cîte or fi, întăresc regula.
Din nefericire nici măcar părinţii acestor tineri nu sînt dornici să le încurajeze un real spirit de independenţă, chiar şi în familiile bogate. Acestea produc copii de bani gata pe bandă rulantă, condamîndu-i la un infantilism cu urmări tragice. Tineri adulţi care se joacă cu motocicleta sau cu maşina cu care i-au cadorisit părinţii, întrecîndu-se în curse nocturne ori pierzîndu-şi viaţa pe şoselele patriei, în competiţii imaginare. Sau adolescenţi care se aventurează, cu banii de acasă, pe drumurile cîrciumilor sau pe cele ale drogului.
Pentru psihanalist încercările pe care şi le provoacă aceşti copii, unii trecuţi binişor de douăzeci de ani, sînt tot atîtea probe de căutare a independenţei personale şi de frustrare în această privinţă.
În familiile în ca
