De obicei, Festivalul de la Karlovy Vary este ceea ce numim un festival previzibil : un program de filme bogat şi variat (tematic şi stilistic), bine structurat pe secţiuni inteligent gândite (şi e firesc să fie aşa, întrucât Director artistic este - de ani buni de zile - Eva Zaoralova, cunoscut critic de film); gale de inaugurare sau închidere, evenimente speciale sau recepţii în "Grand-Hotel"-uri, ce au făcut gloria şi strălucirea Karlsbadului de odinioară şi unde, acum, mondenităţile capătă un aer bonom şi cordial; un generic - logo al Festivalului, pe care realizatorii şi-l doresc, de la an la an, mereu altul şi cât mai original posibil; săli tot timpul arhipline (indiferent că e ora 10 dimineaţa sau 1 noaptea, fie că se proiectează o superproducţie americană supersaturată de vedete prezente în sală, fie că rulează un program de scurt-metraje studenţeşti); mulţi, foarte mulţi tineri cu rucsacul în spate veniţi de pe tot cuprinsul ţării că să vadă filme (încât ai impresia că, peste noapte, cehii - oameni, de altfel, iubitori de viaţă tihnită - au devenit un popor de nomazi cinefili); terasa din faţa Hotelului-sanatoriu Thermal (sediul Festivalului), unde la o bere sau o "oplatky"(un fel de vafă - "specialitate a casei" de mai bine de un secol) poţi asculta orice - de la menuete de Mozart şi sonate de Beethoven la jazz şi muzică de café-concert - dar, în nici un caz, manele; şi, în fine, asemeni unui refren, tradiţionalul salut ceh "ahoj" (ce, amintindu-ţi de "Asul de pică" al lui Forman, îţi răscoleşte nostalgii cinefile) şi, ca un reper, nelipsita ploaie - rece şi neprietenoasă - ce-ţi actualizează durerile reumatice în plină vară. Aceasta este imaginea pe care mi-am făcut-o, preţ de patru ediţii (dar, care a fost confirmată şi reconfirmată de amintirile, întinse pe decenii, ale "veteranilor") despre acest festival de film.

Cum, însă, excepţia confirm