Susi Gern se află la capătul celei de-a doua tinereţi. Are cam 50 de ani, este soţia unui multimilionar, şi trăieşte la Düsseldorf într-o luxoasă locuinţă de aproape 400 de metri pătraţi. Are trei menajere, două pisici şi un imens dulap de haine la subsolul vilei. Şofează un Porsche vişiniu; soţul ei, Edmund Alexander Gern, preferă un Bentley EAG - cum îi place acestuia să-şi vadă monograma, (supărîndu-se că, atunci cînd i-a făcut portretul, Andy Warholl a uitat să picteze şi magicele iniţiale) - este un avocat renumit. Venitul său lunar atinge - dacă nu cumva depăşeşte - salariul pe un an al socrului - profesor la Academia de Artă din Essen.

Susi şi Edmund par predestinaţi fericirii. Cum se întîmplă însă şi în romane, şi în viaţă, există totdeauna un "dacă". Fiica acestui cuplu de proaspăt îmbogăţiţi este handicapată din naştere, băiatul, o jalnică copie a tatălui său şi, pe deasupra, Edmund o înşeală sistematic pe buna sa soţie, cu ştiinţa acesteia, în virtutea unei înţelegeri stabilite odată cu încheierea căsătoriei. Dar Susi vrea să fie fericită. Vrea să iubească cu orice preţ. Se consolează cu iubiri trecătoare, cu tineri "pescuiţi" din paginile de anunţuri ale unor publicaţii specializate, amoruri consumate fizic înainte de a se fi înfiripat sufleteşte.

Într-o bună zi viaţa cuplului Gern ia o cu totul altă întorsătură. Edmund, lansat în speculaţiile la bursă, pierde tot. Se îmbolnăveşte de Parkinson. Averea este scoasă la licitaţie, Susi îşi îngrijeşte soţul bolnav pînă ce acesta îşi dă obştescul sfîrşit. Trăieşte mai departe împreună cu fiica ei handicapată, într-o modestă locuinţă de două camere, întreţinîndu-se din ajutor social. Are peste 65 de ani - dar nu încetează să rîvnească la fericire. De aceea îşi leagă a doua oară viaţa de cea a unui bărbat: Khalil, un marocan de vreo 29 de ani, sosit din Casablanca. Tînărul mahomedan îi răsplăt