•Presedintele Consiliului Judetean este gata sa-l ierte pe Gheorghe Ionescu daca acesta va continua lucrarile si va repara ceea ce a facut gresit
Conflictul de interese care opune Consiliul Judetean si firma Inproiect, a omului de afaceri Gheorghe Ionescu, pare ca se va stinge la fel de brusc precum a inceput. Dupa ce, intr-o prima faza, Consiliul Judetean, prin vocea presedintelui Lucian Flaiser, anunta ca s-au descoperit multe nereguli la lucrarile de la Aeroportul Iasi, printre care si o diferenta de 1,5 miliarde lei intre facturi si realitatea de pe teren, ieri, acelasi sef al CJ a afirmat ca situatia evolueaza in directia buna. "Ne indreptam spre o solutie legal-amiabila. Adica legea va fi respectata", a tinut sa precizeze Lucian Flaiser.
Din cele spuse de presedintele CJ, antreprenorul a recunoscut ca suma in litigiu nu se regaseste in lucrarile executate pana acum. In acelasi timp, insa, Gheorghe Ionescu a solicitat o compensare in sensul acoperirii datoriei catre CJ prin lucrarile ce vor fi executate ulterior. Ionescu apreciaza ca se poate recurge la acest procedeu, intrucat si Consiliul Judetean trebuie sa-i restituie circa 700 de milioane de lei, suma care provine dintr-un decont nerezolvat si din diferenta de schimb valutar din ultimii ani. Lucian Flaiser a apreciat ca datoria CJ catre antreprenor este de doar 14.000 de dolari, adica aproximativ 420 de milioane de lei. "Negocierea" dintre parti va continua si in zilele urmatoare.
Varianta unei noi licitatii, putin probabila
"Corect ar fi ca in aceasta saptamana sa avem o discutie finala cu domnul Ionescu pentru a vedea cum vom proceda la finalizarea lucrarilor de la aeroport", a declarat Lucian Flaiser.
In opinia antreprenorului, aerogara din Iasi ar putea fi gata in circa doua luni. Mai mult, firma Inproiect, recunoscand faptul ca platforma betonat