Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Memorie şi mărturisire

Publicat in Dilema Veche, vineri 17 august 2001 ·

convorbire cu

Ana BLANDIANA şi Romulus RUSAN

Drum în labirint A cunoaşte tot ce s-a petrecut în trecutul nostru din ultima jumătate de secol e o permanentă luptă cu uitarea; dar a ne aduce mereu aminte de ce-a fost nu înseamnă că nu vom ajunge niciodată la iertare? Ana Blandiana: Un prim răspuns la întrebare ar fi acela că nici în religie, în nici o religie a lumii, păcatele nu se iartă înainte de a fi mărturisite. Nu poţi să ierţi ceva pînă nu ştii ce trebuie iertat. Din cauza asta, înaintea iertării trebuie să existe cunoaşterea, iar ca să existe cunoaşterea trebuie să existe aducerea aminte, adică nişte metode de a resuscita memoria colectivă. Numai după ce ştim, putem judeca şi ierta ceea ce este de iertat. Deocamdată problema noastră este că trecutul nu se cunoaşte. Cea mai bună dovadă e că majoritatea oamenilor nu cunosc nimic din ce s-a trăit în cei 50 de ani. Victimele ştiu, victimele îşi cunosc propria suferinţă. Dar problema este cum facem să existe o vedere obiectivă asupra acestei suferinţe, s-o cunoască şi ceilalţi. Cum se adună elementele necesare acestei memorii obiective? Greu, foarte greu. Prin înregistrările de istorie orală facem o încercare de sistematizare a experienţelor, un fel de "conserve de memorie". Tinerii noştri istorici, studenţi sau absolvenţi caută oameni care au trăit anumite evenimente şi îi lasă să povestească. Aproape fără întrebări, în general. Făcîndu-le o fişă, selectîndu-i într-un anumit fel, rămîne o "conservă de memorie" a unei generaţii în curs de dispariţie; ea a trăit nişte lucruri despre care nu sîntem siguri că vor fi găsite în documente. Arhivele încă nu sînt deschise. Pînă cînd vom afla dacă aceste lucruri există sau nu în arhive, generaţia victimelor va fi dispărut. Aşa că demersul nostru are un sens sistematic de salvare a memoriei. Într-un articol publicat acum cîţiva ani, Ana Blandiana nota: "atunc

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea se răceşte brusc în Bucureşti. Ploi şi maxime de doar 7 grade în următoarele două zile

Mediafax acum 57 minute
Bucureştenii trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu vreme rece şi ploioasă. Meteorologii anunţă că temperatura va scădea simţitor în Capitală, cu maxime care nu vor depăşi 7 grade Celsius în următoarele 48 de ore.

Avertizări meteo: Cod galben de viscol la munte şi vânt puternic în sud-estul ţării

Mediafax acum 57 minute
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea valabile de duminică până marţi. Vremea se strică în mai multe zone ale ţării, cu fenomene specifice sezonului rece.

Video Aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone

Adevarul acum 59 minute
În dimineața zilei de duminică, 10 noiembrie, în Rusia, aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone, a anunțat primarul orașului, Serghei Sobianin. Cel puțin 25 de drone au fost doborâte în apropiere.

Director ANPC, recomandări la cumpărarea produselor alimentare ”de post”: Achiziţionaţi aceste produse numai din locuri amenajate şi autorizate. Citiţi cu atenţie eticheta şi lista de ingrediente, care trebuie să fie doar de origine vegetală

G4Media acum 59 minute
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, face o serie de recomandări persoanelor care vor să cumpere produse alimentare de post, în condiţiile în care vineri începe Postul Crăciunului. A

Comunicat PSD: Marius Budăi: „Nu e întâmplător că PNL nu a scris nimic despre pensia medie în programul de guvernare. Au mai înghețat pensiile în 2021”

Botosani News acum o ora
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, într-o intervenție la Realitatea TV, că absența totală din Programul de guvernare al PNL a estimărilor privind creșterea pensiilor în următorii 4 ani, nu e deloc întâmplătoare, având în vedere că PNL a mai îngh

Șapte din șapte state-cheie pentru Trump. A fost declarat învingător și în Arizona, câștigat de Biden în 2020

Ziare.com acum o ora
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie. După patru zile de numărare a voturilor,

Ceaţă densă şi ninsori: Cum se circulă duminică dimineaţă pe drumurile din România

Mediafax acum 4 ore
Duminică dimineaţă, şoferii din vestul şi centrul ţării se confruntă cu condiţii dificile de trafic din cauza ceţii dense. În judeţele Arad, Argeş şi Bihor vizibilitatea este redusă sub 200 de metri.

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 4 ore
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

Mare dezamăgire pentru Messi. A marcat, dar Inter Miami a fost eliminată de Atlanta United în play-off-ul MLS - VIDEO

News.ro acum o ora
Învinsă sâmbătă seara pe teren propriu de Atlanta United cu 3-2, în ciuda unui gol marcat de Lionel Messi, echipa Inter Miami a fost eliminată în primul tur al play-off-ului MLS (liga profesionistă nord-americană de fotbal). Echipa argentinianului î

Canada: Virusul gripei aviare a fost depistat la un adolescent pentru prima oară

News.ro acum 2 ore
Un adolescent din Canada a fost testat pozitiv pentru gripa aviară. El este în prezent internat într-un spital pentru copii cu gripă aviară cauzată de tulpina H5 a virusului, potrivit Ministerului Sănătăţii din provincia British Columbia, situată în

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°