Pe 13 august 2001 s-au împlinit 40 de ani de cînd a început să fie construit Zidul Berlinului. În ultimii ani, ne-am obişnuit să ne amintim doar data cînd Zidul a fost desfiinţat, astfel încît această "cifră rotundă" n-a avut parte de prea multe comentarii. Şi totuşi, urmele există încă printre noi, astfel încît memoria e datoare să recapituleze acest moment important din istoria războiului rece. Barbara Spinelli, analista cotidianului italian La Stampa , a publicat acum cîteva săptămîni un amplu comentariu din care reproducem mai jos cîteva fragmente. Ea porneşte tocmai de la rememorarea nopţii de 13 august 1961, cînd soldaţii din RDG au început să monteze o reţea de sîrmă ghimpată care să despartă cele două zone ale Berlinului. S-a construit apoi "o barieră de beton" lungă de 45 de kilometri şi înaltă de trei-patru metri, iar la baza ei au fost săpate şanţuri adînci. Pentru berlinezi, dimineaţa zilei următoare a adus o traumă: s-au trezit dintr-o dată

despărţiţi de familii, rude, prieteni. Pentru autorităţile din RDG, ridicarea Zidului a fost o problemă de supravieţuire: tinerii şi forţa de muncă de înaltă calificare părăseau statul comunist în favoarea Germaniei libere. Pînă în 1961, fugiseră în Vest 2,6 milioane de est-germani, dintre care 3.400 de medici, 170.000 de profesori, 17.000 de ingineri. Ulterior, s-a dat ordinul de a se trage asupra oricui încerca să treacă în Occident, astfel că la "biografia" de 28 de ani a Zidului se adaugă alte cifre: sute de morţi (ucişi de poliţişti, înecaţi în rîul Spree, morţi pentru că s-au aruncat de la ferestrele învecinate cu zidul), 260 de răniţi, 3.221 de persoane arestate pentru tentativă de fugă. Barbara Spinelli evocă semnificaţiile de atunci şi de acum ale Zidului: în ciuda dispariţiei fizice, consecinţele sale politice, culturale şi morale se dovedesc de o mare vitalitate. Mircea VASILESCU

Pe 13 augus