Cazul Babu Ursu - cea mai cunoscută şi propriu-zisă crimă a dictaturii ceauşiste - rămîne emblematic pentru blocajul revoluţiei române între neruşinare şi indiferenţă, consacrate astfel, aproape balzacian, ca "valori" morale ale restaurării unui capitalism de mandatari socialişti, aflat în tranziţia adjectivală de la "sălbatic" la "compasional" şi "decent". De 11 ani, nici o guvernare de stînga sau de dreapta n-a îndrăznit - paralizată de cine? - să-i judece şi să-i pedepsească (fie şi "neinsultător", după o expresie genială a lui Anton Golopenţia) pe asasinii celui mai patetic şi imprudent intelectual anticeauşist. Nu există nici o compasiune, nici o decenţă în tratarea morală şi juridică a "cazului Ursu". El este, fără să pălească, obsedanta pată de sînge intelectual pe conştiinţa cîtorva prieteni, vinovaţi de luciditatea prea mare a deziluziei lor. Măcar să terminăm cu naivităţile catastrofale - e tot ce ne mai poate spune, cu sarcasmul său vital, Babu. Radu COSAŞU

* Inginerul şi omul de cultură Gheorghe (Babu) Ursu a fost arestat la 21 septembrie 1985 şi a decedat în Spitalul Penitenciar Jilava la 17 noiembrie 1985. În ianuarie 1990 , imediat după Revoluţie, sora şi fiul lui Gheorghe Ursu se adresează noilor autorităţi, cerînd elucidarea împrejurărilor şi responsabilităţilor legate de moartea lui. Ancheta este încredinţată Procuraturii Militare şi este condusă de magistratul Dan Voinea. "Din raportul medico-legal rezultă că moartea numitului Emil Gheorghe Ursu a fost violentă şi s-a datorat peritonitei purulente generalizată prin perforaţie post traumatică de ansă ileală. Din coroborarea leziunilor traumatice consemnate în foaia de observaţie, cu constatările făcute intra-operator şi la autopsie, rezultă că leziunile externe şi interne s-au putut produce prin lovituri repetate cu corpuri dure în regiunea abdominală, cu circa 3-4 zile anterior. Între l