povestea doctorului Paul MINEA, vicepreşedinte AFDPR
"Au trecut 10 ani de la înfiinţarea Asociaţiei noastre. Avem componenţă polimorfă, intelectuali, muncitori şi celelalte: ofiţeri, foşti elevi de liceu... Regimul comunist n-a ţinut cont de vîrste, a luat de la 14 ani la bătrîneţi. «Eu pot să condamn numai pentru că cineva se uită urît la mine», zicea un anchetator şi ne condamna la obişnuitele: uneltire împotriva ordinii sociale, instigaţie, crimă împotriva ordinii sociale, înaltă trădare. Avem pentru anii de puşcărie efectuaţi nişte scutiri de impozite, indemnizaţii 300.000 pe an de închisoare, bilete de tratament, gratuităţi pe mijloacele de transport... sînt nişte drepturi... cît de suficiente sînt nu mai vorbim azi, statul nu indexează indemnizaţiile doar la trei-patru ani. Oamenii sînt unii mulţumiţi, alţii nemulţumiţi, ca fiecare. Pensiile lor sînt mici, fiindcă n-au fost primiţi conform pregătirii şi calificării. Oamenii, să vă spun o chestie, au iertat, dar n-au uitat. Iertarea e bună, creează un climat de linişte... pentru cel care iartă, iertatul sare peste cal... Un fost director de închisoare, să vă spun, a venit aici bătînd cu pumnul în masă că Internele i-au dat dreptul la un bilet de tratament. Eu nu ştiam cine era, i-am spus că n-avem, că să vină trimestrul viitor... era şi cu doamna, profesoară de reeducare politică... m-am dezmeticit şi i-am spus că internele nu-mi dau mie ordin... şi s-au pus pe gîlceavă, aflînd la sfîrşit că fusese director la Ocnele Mari, unde murise Vasile Militaru... «matale nu te simţi jenat pentru treaba asta?» Tot el: «Lasă-mă-n pace». I-am spus: «Aţi vorbit cu un opresat. Nu vă deranjează nimeni!» Peste trei săptămîni a venit spăşit... Ungurii cînd au luat Ardealul i-a luat pe evrei şi i-a dus în lagăr. A stat în lagăr la 14 ani, era persecutat politic atunci, după aia director de puşcărie politică... ce să ma
