Schimbul de ulei în mijlocul naturii e o plăcere estivală pentru mulţi dintre turiştii noştri. Nu e de mirare: ce poate fi mai relaxant decît gestul cu care arunci în iarbă cele trei bidoane goale, filtrul uzat, precum şi cîrpa cu care te-ai şters pe mîini? Poate doar generozitatea cu care laşi la malul rîului de munte cutia de conserve de peşte în sos tomat, sticla de apă minerală ("Izvorul" la izvor trage...), precum şi scutecele folosite ale micuţului pe care l-ai scos din casă să-i arăţi frumuseţile ţării. Cîte şi cît mai sînt vizibile. Cu toate că orientarea a devenit mai uşoară: tot ce ai de făcut e să te ţii după muşte - ele te vor duce la cea mai apropiată atracţie turistică. Se ştie, la mijlocul sezonului, România pitoreas-că e de fapt o hazna. Firesc, odată ce vacanţa înseamnă pentru mulţi posibilitatea de a-şi (satis)face nevoile în peisaj alpin, deluros, de cîmpie sau litoral. Şi nu sînt puţine aceste nevoi. Pe lîngă cele naturale, civilizaţia a adăugat tot felul de nimicuri absolut necesare digestiei, toaletei ori pur şi simplu ego-ului. Toate, perfect amba-late în cîteva straturi de plastic viu colorat care, estimează experţii, vor ajunge să înlocuiască florile, pietrele şi alte amănunte de peisaj, cam prin anul 2020. Nu că n-ar avea şi ele o valoare: după calitatea gunoiului din faţa stabilimentului poţi spune fără ezitare dacă îţi poţi permite să mănînci sau să tragi peste noapte acolo. Şi tot după indiciile răspîndite prin tot locul afli dacă nu cumva monumentul/staţiunea/cascada etc. a devenit prea populară pentru un portofel mai sofisticat. Astfel, ambalajele de croissant şi sticlele de bere mai ieftină de 10 mii indică un nivel nu mai ridicat de două stele: poţi fi sigur că micii sînt vechi, iar patul rămas moştenire din epoca în care vigilenţa era mai preţuită decît odihna. La cealaltă extremă, cutiile de ciocolată cu alune (e un concer